Natiune si ratiune de stat

De: Alain Dieckhoff

Natiune si ratiune de stat

Editura: Curtea Veche

An aparitie: 2003

ISBN: 973-8356-73-3

  • Disponibilitate: produs indisponibil

  • 19.00 RON
    pret vechi: 20.00 RON

Natiune si ratiune de stat, de: Alain Dieckhoff

Alain Dieckhoff : De-a lungul razboiului rece, problema nationala care a marcat atit de puternic perioada dintre cele doua razboaie mondiale a ajuns sa fie data uitarii, in favoarea confruntarii ideologice bipolare care a sfisiat lumea. Fara indoiala ca natiunea nu a disparut din orizontul politic, decolonizarea fiind opera miscarilor de eliberare nationala. Insa dimensiunea propriu-zis nationala a fost in cea mai mare parte a timpului mascata de o retorica marxizanta si aflata in strinsa legatura cu un internationalism de convenienta. Aceasta strategie de disimulare reprezenta un demers obligatoriu pentru comunistii din lumea a treia, de la China la Cuba, trecind prin Iugoslavia, dar de care nu au fost scutiti nici ceilalti lideri ai anticolonialismului. Nasser in Egipt, ca si promotorii sirieni ai Partidului Baas Socialist nu au uitat sa asocieze nationalismul lor tumultuos cu un "socialism arab" la fel de patetic, care s-a rezumat, in principal, la etatizarea economiei. Perioada razboiului rece s-a situat, asadar, sub semnul eufemizarii nationalismului.
Dupa caderea Zidului Berlinului, scena s-a schimbat in intregime. Sfirsitul abrupt al luptei ideologico-militare dintre "lagarul socialist" si "lumea libera" va aduce din nou in prim-plan pe continentul european problema nationala. In timp ce balticii isi recistiga independenta, Germania se angajeaza cu repeziciune intr-un proces de unificare. In Iugoslavia, ca si in Caucaz, infruntarea nationalismelor capata o turnura violenta. Dintr-odata, nu mai este vorba decit de revansa natiunilor si de trezirea nationalismelor. (...) Obiectivul urmarit este acela de a deschide cai de reflectie asupra nationalismelor de disociere, cu alte cuvinte, asupra miscarilor nationalitare, care actioneaza in interiorul unui stat constituit si care solicita autonomia politica, chiar independenta, in numele unui grup uman considerat "o natiune" si ai carui membri impartasesc unele caracteristici specifice (istorie, cultura, limba, trecut comun, teritoriu...).
Acest nationalism periferic de ruptura constituie forma cea mai activa a nationalismului contemporan, din Quebec pina in Balcani, traversind Catalonia, Flandra sau Corsica. Nu este vorba de faptul ca nationalismul centralist si unitar, revendicat cu putere de curentele de extrema-dreapta populista (Frontul National, Partidul "Liberal" austriac...), a disparut. Nici vorba de asa ceva. Insa in timp ce nationalismele de acest fel se inscriu prin definitie in cadrul statal existent, nationalismele de disjunctie se straduiesc sa creeze noi spatii politice, dind astfel un nou impuls diseminarii nationalismului. Voi incerca sa surprind resorturile profunde ale acestui fenomen, sa-i cercetez in amanunt manifestarile inainte de a examina, in cea de-a doua parte, care poate fi raspunsul statelor la acest fenomen.

Alain Dieckhoff a absolvit Universitatea din Paris (Nanterre) si Institutul de Studii Politice din Paris. Este doctor in sociologie politica. Preda sociologia politica la Institutul de Studii Politice din Paris. Director de cercetare la CNRS (Centre d'etudes et de recherches internationales), este un specialist recunoscut al societatii israeliene si al conflictului arabo-israelian. In paralel, s-a angajat intr-o ampla cercetare a mutatiilor provocate de nationalismul contemporan.
Printre lucrarile sale se numara: Israeliens et Palestiniens. L'epreuve de la paix (1996); Israël. Une identite nationale en crise, La Documentation française (2001); Nationalismes en mutation en Mediterranee orientale, CNRS Éditions , 2002 (in colaborare cu Riva Kastoryano).
Are o prezenta activa in publicatiile de specialitate (Critique internationale; Politique internationale; Sociologie et societes; Les cahiers de l'Orient, Les cahiers du judaisme; Maghreb-Machrek; Cultures & conflits; L'Annee sociologique), ca si in alte publicatii (L'Histoire; Les cahiers français; Ideazione).

Caracteristici

Titlu:

Natiune si ratiune de stat

Autor:

Alain Dieckhoff

Editura:

Curtea Veche

Colectia:

Categoria cartii:

Politica

Tradus de:

Laura Frunza

An aparitie:

2003

Numar pagini:

256

Format:

13 x 20 cm, brosat

Natiune si ratiune de stat, de: Alain Dieckhoff

Fragmente

Comentarii la Natiune si ratiune de stat

Pentru a lasa un comentariu trebuie sa fiti logat.

Recomanda cartea Natiune si ratiune de stat unui prieten

Din aceeasi categorie

ar putea sa-ti placa urmatoarele:

Pagina a fost generata din 15 query-uri in 0.02946 secunde.

Debug Detail Info

DB mysql time: 0.00637 sec.

EZSQL parse mysqli time: 0.00242 sec.

PHP parsing time: 0.02066 sec. -> din care (Counting time: 0.00000 sec.)

TOTAL output time: 0.02946 sec.

Memory: 1.48 Mb.