Visul lui Owen

Povestile sunt spuse oricand, unor prieteni sau necunoscuti. Cel mai adesea relatarea declanseaza raspunsuri, naratiuni spuse de cei prezenti, in adevarate sesiuni, similare in multe privinte celor in care se spuneau bancuri politice in timpurile in care acest lucru putea implica riscuri.
O asemenea descriere mi-a parvenit de la un student, Scott L., care a invitat un grup de prieteni intr-un local public, sa-si incerce norocul: „In zilele noastre, a consemnat el, legendele urbane sunt ceva obisnuit, de care pare sa fi auzit fiecare. Ancheta mea in cautarea acestor povestiri, dar si a altora, m-a facut sa stau de vorba cu cativa prieteni.
Pe cand subiectele de discutie se schimbau, asa cum se petrec lucrurile noaptea intr-o cafenea, am orientat treptat tema spre folclorul urban, spunandu-le eu insumi o poveste pe care am auzit-o pe cand eram mai tanar; de indata prietenii si-au deschis gurile si au inceput sa dea drumul la legende, in timp ce eu m-am tras inapoi, ascultand, inregistrand si distrandu-ma. Povestile erau toate amuzante, cateva le auzisem inainte, cateva erau noi, iar altele erau variante ale povestilor vechi.
Dar toate aveau ceva in comun. In primul rand, grupul de varsta.
Cei mai multi dintre naratori aveau intre nouasprezece si douazeci si doi de ani. In al doilea rand, aproape fiecare auzise o poveste similara si s-au certat aprig, sustinand ca versiunea lor era cea corecta, iar asta datorita motivului numarul trei, acela ca toti cei care le-au spus aveau o legatura oarecare cu persoana sau persoanele despre care era vorba in povestile acelea.“