Vaduva plateste dublu

Suferinta expusa pe un ton jubilatoriu, ca intr-o exorcizare tarzie. Cartea Gabrielei Gheorghisor e un catalog al traumelor constiintei care si-a asumat cu luciditate, cu un fair-play deconcertant si cu o eleganta indoliata vicisitudinile vietii.
Ca intr-o oglinda carnivora, povesti de dragoste, visuri esuate, drame provocate de disparitia celor dragi se organizeaza intr-o panorama psihedelica centrata pe istoria, irecuperabila in datele ei primare, a unui suflet destramat . Suferinta e insa expusa pe un ton jubilatoriu, ca intr-o exorcizare tarzie, fara urma de resentiment si fara dorinta de razbunare.
Eul liric intelege ca are de platit pretul singuratatii si o face cu o voluptate in care simti o imensa dorinta de eliberare. Revansa asupra destinului se traduce in inscenarile lirice cu parfum livresc de psihanaliza – retrairi ale trecutului de o halucinata senzorialitate si tensiune.
Cruzimea confesiunii e punctul de plecare al unui joc secund, al deciziei, necrutatoare si ea, de a duce pana la capat negocierile pentru a stabili termenii imposibilei fericiri. Cand tandru, cand ludic-macabru, balansul vietii si al mortii traieste pe baza autoanalizelor nemiloase ale unei poete cu o voce de o forta a sugestiei iesita din comun.
– Mircea Mihaies Cunoscuta drept critic literar de prim rang al generatiei de mijloc, Gabriela Gheorghisor ne ofera o placuta surpriza odata cu poemele sale lipsite de artificiozitate sau de rece premeditare, care ar fi riscat altminteri sa indrepte lirismul volumului de fata spre un contrafacut produs al cerebralitatii. Versuri recurente sunt acelea care exprima starea de neliniste abia voalata, pricinuita de absenta celuilalt si de dublata cheltuire de sine in cautarea identitatii fiintei sale, ce hiberneaza in pliurile singuratatii.
Traversand crizele de crestere cu interogatii nelinistitoare, poetei ii place sa se creada ramasa la varsta copilului care deseneaza cu degetul pe geamul tot mai inghetat al ferestrei semnul de recunoastere pentru mult asteptatul si generosul Mos Craciun. – Vasile Spiridon