Times New. Roman 12/18

„Cum il vad, il aud si-l citesc eu pe Emilian Galaicu-Paun? Ca pe un, prin menire, scriptor, scrib, copist monastic, cu inluminuri, dar si ca pe un akakievician si bacovian, caruia vremurile „i-au dat de scris”, iar el scrie, nu se lasa covirsit de lipsa de motivatie metafizica a lui Bartleby, desi sint sigur ca uneori il incearca si asta, altfel nu ne-ar propune Trilogia nimicului – „De ce exista mai degraba ceva decit nimic?”, obsesiva intrebare; il mai vad ca pe un pisar al memoriei locului, luptind cu armele lor impotriva vechiului nou si nou nou roman si a orice dogma cu pretentie de canon estetic, a „the french theory”, y compris a lui Derrida (la differance, eterna aminare si nefixare a sensului), pentru a recupera rezolut referentul istoric si sensurile lui dureroase (Basarabia sovietizata, asa-numita R.S.S.
Moldoveneasca, ocupata, ideologizata, cunoscind foametea, deportarile, gulagul, suferind un atac diabolic asupra limbii si a identitatii romanesti); incit, revenind la prezent, Em. G.-P.
sa arunce un ochi critic, de „invatatura si certare”, peste haurile si Chaurile contemporane. Il vad, de asemenea, ca pe un logofat si logos-fat, joculator de vorbe, calamburgiu ermetic, „showtronian” al dislocarilor, permutarilor, recombinarilor, a carui energie ludica de nestavilit cheama insa, desi nu dispretuieste nici gratuitatea, Verbul si pneuma.
Sub masca de autor, auctor, actor lucreaza, ca un mare meserias si ca un inspirat, scriitorul inconturnabil, si, in ultima instanta, poetul. Paginile sale alcatuiesc nu o carte de nisip, ci un organism textual in continua regenerare si expansiune, un straniu, fascinant si, uneori, inspaimintator blob literar.
– O. Nimigean