Teatru de hartie

Teatru de hartie. Roman-antologie sau povestire universala contemporana Un „roman-antologie” alcatuit din 38 de povestiri ale unor scriitori fictivi, carora li se dau si scurte notite biobibliografice inventate.
Fiecare autor este dintr-una din tarile in care opera lui Pavic a fost tradusa. Volumul este gandit ca o antologie a literaturii lumii, reflectand atat spiritul literaturii locale, cat si stilul unic al creatiei paviciene.
Este inclusiv o povestire scrisa de un autor roman, Ion Opulescu, despre o aristocrata care a existat cu adevarat, Natalia Chesco, casatorita cu Milan I al Serbiei. Povestirile contin „sertare” secrete care te indeamna sa cercetezi, sa gandesti, sa faci legatura intre personaje, adesea ca un cititor-detectiv, dar care cauta indicii in literatura.
O alta povestire este despre un „fotoliu de murire” in care, daca te asezai, iti pierdeai viata. Un fotoliu care ajunge la diferite persoane, de-a lungul anilor, de la un capitan de vas la un negustor de antichitati, pastrandu-si misterul.
In alta, aflam cum cantecul pasarelelor dintr-un parc parizian ascunde numele unui criminal care, cu secole in urma, rapise pe nedrept onoare si viata femeii cu care era insurat. El gandeste asa cum noi visam – Robert Coover, The New York Times Book Review In acest roman, in aceasta specifica antologie a povestirii universale contemporane, asadar, intr-un roman-antologie, cititorul va gasi treizeci si opt de povestiri, precum si date biobibliografice despre scriitorii acestor texte, care sunt tot triezeci si opt, fiindca din fiecare literatura a fost ales doar un reprezentant.
Toti acesti scritori si referintele lor sunt rodul inchipiuirii, iar toate cele treizeci si opt de povestiri sunt scrise de Milorad Pavic. – Milorad Pavic Romanele lui Pavic ar putea fi caracterizate ca apartinand realismului magic.
[…] O incercare de a sfida gravitatia vietii obisnuite. – Anne Tyler, The Philadelphia Inquirer Teatru de hartie , roman prodigios de eterogen, in care canonul literar lupta cu inertia, in sensul reductiei dintre esenta si existenta, pare infuzat de acel dicton cu tenta paradoxala al lui Hippolyte Taine: „Stilul nevazut este perfectiunea stilului”.
– Mariana Stefanescu „Ciudata este cartea care devine cu atat mai coerenta, cu cat este mai fragmentara”, scriau Deleuze si Guattari. Ciudate si coerente sunt cartile lui Milorad Pavic, a caror lectura capata o noua dimensiune.
Nu ne putem gandi decat la Italo Calvino , cu care impartaseste gustul literaturii combinatorii si manuirea unui umor caustic si totodata tandru, sau la Umberto Eco – acelasi profil de erudit, de universitar care scrie o naratiune cu „sertare secrete” […]. Milorad Pavic se diferentiaza totusi printr-o proza mult mai accesibila, rapida si proaspata, care da o tenta singulara cartilor sale.
– authologies.free.fr Fiecare nou roman al lui Milorad Pavic talmacit la noi de aceeasi traducatoare si cunoscatoare a lumii paviciene, Mariana Stefanescu, este o sarbatoare, asteptata indelung, degustata pe indelete, reluata iar si iar. Daca pentru cititor romanul este o piatra de incercare, se pot doar ghici si intui cate dificultati ii pune celui ce-l descifreaza, ii palpeaza legaturile subterane, ii depisteaza reteaua cu noduri formate din cuvinte-cheie ca sa-l incifreze in limba romana Insa Milorad Pavic este mai mult decat innoitorul romanului contemporan.
Cine are dorinta, curiozitatea si ragazul sa-i exploreze bibliografia poate descoperi opera unui creator urias: un istoric literar dublat de un eseist si convietuind cu un scriitor total – a debutat ca poet, s-a format in spatiul prozei scurte, a trecut la roman, alternand cele doua formule epice, a experimentat apoi si in dramaturgie. – Elisabeta Lasconi Traducere din limba sarba de Mariana Stefanescu.