Tarziu, indata…

Tarziu, indata… Volumul 3 Acest nou volum de poezie al autorului, al treilea, pare sa fie si cel mai interesant, dar sentinta asupra valorii lui o vor da doar cititorii, iubitori nu doar de poezie, ci si criticii de specialitate.
Ceea ce impresioneaza la Silvan G. Escu, dincolo de infatisarea sa de dac modern, voit actualizat, este, asa cum veti observa din cuprinsul volumului de fata, usurinta cu care gaseste titluri adecvate poeziilor sale.
Astfel, dupa cum au observat si unii critici sau simpli cititori, autorul este cu siguranta unul atipic, cu un stil inconfundabil, scriind versuri cu adevarat originale. Atipicul sau se face remarcat inca din start, pur si simplu, el isi incepe parcursul poetic cu jumatati de drum, titlul poeziei de deschidere, jumatati pe care nu reuseste sa le mai reuneasca in intregul firesc, dar nu se stie daca face acest lucru cu intentie sau nu.
– Claudia Motea La fel cum se intampla si altor poeti, pentru el iubirea reprezinta o sursa inepuizabila de inspiratie creatoare, multe din poeziile sale sunt patrunse de acest minunat fior, fie si daca amintim de fluturele care i se aseaza pe gene pentru a-i aduce vesti de la iubita sa – „Fluture pe gene”, dupa care, in alta poezie, toropit de atata asteptare si veghe, isi doreste „de capu-mi va cadea a somn,/ Perna sa-mi faci din sanii tai”, in poezia „Vis”, dupa cum, in „Iubire de mai”: „Eu simt ametitor mirosul de petala,/ A florilor ce cresc in parul tau”. In acest ultim caz, gandul ne duce la imaginea unui rasfaterotic, pur si nevinovat, caruia autorul i se abandoneaza, totusi, cu vadita voluptate.
Poetul e preocupat de trecerea timpului, de umbra, de intrebari, de lipsa de raspunsuri, pe care de cele mai multe ori le transfera pe umerii cititorului, abordandu-l direct, parca cerandu-i acestuia sa raspunda in locul sau. De remarcat ca volumul de fata este uniform valoric, cu poezii remarcabile, in care abunda figuri de stil, cele mai multe metafore chiar geniale.
– Claudia Motea