Sentimental Scara C este momentul in care poezia Tatianei Ernuteanu isi asuma spectacolul la persoana I. Porneste de la gestul esential: „cum agat frica de crengi si incerc sa respir”.
Scopul as zice ca este gestionarea insuportabilului. Tactica este „small victories over small distances”.
Una dintre ele. Daca nu stii cartile in care scrisul sau a inceput sa isi stabileasca masura, uite ce ai pierdut: Carne, visuri si oase triste uitate in Hydra (2020) dramatiza poezia, Buletin de stiri blues (2022) impartea abordarile in doua zone distincte: una a formularii, a schitarii, cealalta a coplesirii.
De data aceasta perspectiva este triplata. O data poemele in romana, care ofera spatiile de desfasurare pentru jocul afectiv pana la cruzime.
Discursurile in engleza mult esentializate, aproape ca tot atatea colectii de titluri. Si sarja grafica.
Poate cea mai diversa din volum. In care scrisul si imaginea isi disputa stabilirea unui centru pentru focalizarea atentiei.
O atentie sentimentala, in care transpunerea la scara functioneaza invers decat in cartografie. Aici realitatea nu mai este redusa, ci extinsa de la nivelul pronuntiei, din mijlocul intamplarii, din pupila atingerii.
Iar apogeul acestei miscari poetice are loc la prezent, de data aceasta. Asta te gaseste aici.
– Razvan Tupa