Scrisoare catre Dorothea. Breviar de idei indragostite

Toata viata ne tinem eul in brate, fara sa putem, o clipa macar, sa-l punem jos si sa ne uitam la el ca si cum n-ar fi al nostru. Imposibila lui separare de noi nu ne permite sa-l atingem si sa-i pipaim conturul.
Cu toate astea, m-am incapatanat sa intind o mana spre necunoscutul din mine, sa bajbai dupa el, sa ma cert si sa ma impac cu el, sperand ca, intr-un tarziu, va iesi la iveala, vom cadea la o intelegere si ma va ajuta, intr-o buna zi, sa aflu cine e si cine sunt. Batalia mea in aceasta carte se da intre luminozitatea sensului ce asteapta sa fie scos la iveala si voita lui obscuritate.
Intre filozofia tandra si cea incruntat-academica. Si imi fac iluzia ca nimeni dotat cu minte libera de prejudecati nu va declara ca nu ma intelege.
Sper sa mi ajung niciodata in situatia lui Laevski, personajul lui Cehov din Duelul , „care fusese candva student la filologie” si care „vorbea deseori atat de inteligent, incat doar putini il puteau intelege”. In aceasta carte eu sunt indragostitul in actiune (l’amoureux au travail) al lui Barthes , iar ideile indragostite sunt cele care s-au nascut in mine, cu care am stat de vorba in taina mintii mele, adapostindu-le intreaga viata.
Si, desigur, le-am iubit. Dar, spre deosebire de ideile lui Barthes, ale mele, ca obiecte ale adoratiei, nu sunt o absenta.
Le-am dat glasul meu, le-am infiintat. Nevoia de a intelege, care m-a condus la intalnirea cu ele, este o forma de iubire prin care imbratisam toate lucrurile lumii.
Prin noi si numai prin noi, ca fiinte ganditoare si cuvantatoare, lumea poate avea sens si poate fi iubita. – Gabriel Liiceanu