Sangele apa nu se face

O cronica de familie scrisa cu sangele a trei generatii, un roman fascinant despre radacinile noastre si felul in care ele ne ghideaza mai mult sau mai putin viata. Substantivul sange nu primeste plural.
Poate pentru ca sangele este sinonim cu infinitul, cu necuprinsul, cu nesfarsirea. Sangele a trecut prin glaciatiuni si diluvii, a urcat si a coborat muntii cei mai inalti, a traversat mari si oceane, a strabatut campii nesfarsite, a invins deserturi.
Sangele ne-a proiectat minutios si exact. Ne-a pigmentat, facandu-ne pielea alba, rosie, neagra, galbena.
Ne-a binedimensionat scheletul. Ne-a facut blonzi, bruneti, sateni.
Ne-a modelat chipul. Fruntea, nasul, urechile, ochii, buzele, barbia.
Sangele ne-a tinut pe loc milenii de-a randul, ori, dimpotriva, ne-a trimis catre explorari revelatoare. Sangele ne-a facut neinfricati sau lasi, invingatori sau invinsi.
Sangele ne-a selectionat, ne-a impartit in semintii, in popoare, in neamuri, ne-a invatat sa ne asezam pe o harta de el desenata. Harta careia abia acum, tarziu, i-am dat un inteles elementar, trasand linia imaginara a Ecuatorului, calculand paralelele si meridianele, stabilind Polul Nord si Polul Sud, ghicind conturul continentelor si facand inventarul tuturor apelor.
– Autorul