Rugaciunea ipostatica. Masura desavarsirii

In lumea contemporana, in diferitele domenii ale vietii si ale stiintei, se fac eforturi pentru a defini persoana omeneasca si a o deosebi de individ. Adesea, cei doi termeni sunt confundati.
Mintea pamanteasca se intemeiaza mai ales pe intelect, si nu pe trairea comuniunii cu Dumnezeul Treimic. Ea nu intelege ca individul este un principiu limitativ, in vreme ce persoana este un principiu atotcuprinzator, dupa cum reiese din faptul ca inlauntrul Sfintei Treimi fiecare Persoana este purtatoarea intregii Dumnezeiri.
Filosofia si diferitele stiinte nu detin cheia intelegerii persoanei omenesti si nici a Persoanei divino-umane a Domnului Iisus. Persoana omeneasca va ramane o notiune obscura daca nu este perceputa in lumina Persoanei dumnezeiesti Care, din nemarginita Sa bunatate, Se descopera pe Sine omului.
Din aceasta perspectiva poate fi inteleasa calea omului spre desavarsirea asemanarii cu Dumnezeu. Tema persoanei-ipostas ii era foarte draga Cuviosului Sofronie, socotind ca ea sta la temelia vietii duhovnicesti.
El vedea invatatura despre persoana ca pe un prilej de a da cuvant si de a evangheliza generatia sa, infatisand astfel traditia Bisericii. Cuviosul pazea aceasta cunoastere ca pe o comoara de mare pret in inima lui si nu contenea sa o impartaseasca fratilor sai, deoarece credea ca o formulare corecta a principiului ipostatic ar vadi de la sine unicitatea Biserici Ortodoxe si ar oferi o rezolvare pentru numeroasele impasuri ale lumii contemporane.