Acasa/

/

Rasfrangeri

Autor:
Rasfrangeri - Costion Nicolescu - SOPHIA
Detalii:
Apa rasfrange… Cerul, ca o apa, rasfrange… Inima, ca un cer, rasfrange… Ochii rasfrang… Roua rasfrange… Si lacrima, ca o roua, rasfrange… O piatra pretioasa rasfrange… Aurul din icoane rasfrange… Peste tot lumina! Si peste…
Categorie
Editura
Autor

14

LEI
In Stoc
Anul aparitiei:
2019
ISBN:
9789731366760
Recenzii
5/5

Descriere

Apa rasfrange… Cerul, ca o apa, rasfrange…
Inima, ca un cer, rasfrange… Ochii rasfrang…
Roua rasfrange… Si lacrima, ca o roua, rasfrange…
O piatra pretioasa rasfrange… Aurul din icoane rasfrange…
Peste tot lumina! Si peste tot Lumina‑Hristos!
Gandul este rasfrangere… Cuvantul este rasfrangere…
Gestul este rasfrangere… Poezia este suprema rasfrangere…
Rasfrangem creatia lui Dumnezeu… Natura cea mi­nu­nata…
Pe cel de langa noi pe care‑l iubim… Chemarea lui…
Rasfrangerea sublimeaza frangerea. Rasfrangerea sal­vea­za de la infrangere.
Exista o rasfragere a frumusetii si o frumusete a rasfrangerii… Arta!
Iata (pe coperta) si aceasta Cer‑Cernere a lui Constantin Flondor! Cate straturi de succesiva rasfrangere!
Cate ceruri si cat netarmurit albastru! Rasfrangere din rasfrangere ninge, tot ninge peste noi, imaculandu‑ne trairea…
Totul este rasfrangere… Oglindire si ecou!
Culoare si son! Si multa inefabila mireasma, pogorata direct din rai…
Se adauga rasfrangerea ta, cititorule‑iubitorule, atat de necesara si de binefacatoare oricaror Rasfrangeri… – Costion Nicolescu

Ar putea să îți placă și…

  • Psaltirea

    De

    Editura

    Psaltirea Proorocului si Imparatului David Psalmul este linistea sufletelor, rasplatitorul pacii, potolitorul galagiei si al valului gandurilor. El face sa slabeasca mania sufletului si infraneaza pornirea catre patimi; este tovarasul prieteniei, aproprierea celor care stau…

    Pret:

    13 LEI
  • Lectii de viata ale Cincizecimii

    De

    Editura

    Lectii de viata ale Cincizecimii. O introducere la perioada Penticostarului In actuala inflatie de cuvinte care a potopit lumea, cuvantul duhovnicesc, cuvantul esential se arata a fi tot mai stingher si tot mai trecut cu…

    Pret:

    16 LEI
  • Sfantul Nichifor Leprosul, cel ce are cheile inimii mele

    De

    Editura

    Cartea de fata ne pune inainte, intr-o lumina aparte, viata Sfantului Cuvios Nichifor cel lepros, facatorul de minuni si grabnicul sau ajutor pe care il daruieste tuturora celor ce il cheama cu credinta si dragoste….

    Pret:

    32 LEI
  • Ne vorbeste Parintele Cleopa 15

    De

    Editura

    Din cuprins: Alegerea vietii • Milostenia • Vrednicia rugaciunii catre Maica Domnului si a milosteniei • Milostenia ajuta si in viata aceasta si in cea viitoare • Rugaciunea – maica tuturor faptelor bune • Intalnirea…

    Pret:

    12 LEI
  • A doua venire

    De

    Editura

    Sfantul Efrem, pe care Biserica noastra il praznuieste la 28 ianuarie, este cel mai mare Parinte sirian, teolog si poet. S-a nascut in anul 306 si a fost educat intr-un mediu crestinesc….

    Pret:

    2 LEI
  • Pelerinul rus

    De

    Editura

    Pelerinul rus. Marturisirea unui pelerin despre lucrarea plina de har a Rugaciunii lui Iisus Crestinul trebuie sa faca multe fapte bune, insa ceea ce trebuie sa implineasca inainte de orice este sa se roage, caci…

    Pret:

    17
    15.3 LEI
  • Biblia piticilor

    De

    Editura

    O Biblie in imagini, tiparita pe carton lucios, tare, special pentru copiii pana la 6 ani. Cartea combina textul simplu cu ilustratii vii, invatand conceptele primare despre Dumnezeu care a creat lumea si a iubit…

    Pret:

    42 LEI
  • Crestinul impaciuitor

    De

    Editura

    Cartea, scrisa de un magistrat crestin, este un ghid biblic de rezolvare a conflictelor personale. Principiile biblice expuse de autor sunt aplicabile atat rezolvarii unui conflict la nivel individual, cat si in cazul unor conflicte…

    Pret:

    36
    34.2 LEI
  • Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina

    De

    Editura

    Dintre cele trei caiete ale lui Nikolai Beliaev (1888-1931), viitorul ieromonah Nikon si ultimul duhovnic al Manastirii Optina inainte de inchiderea ei in 1927, canonizat in 1996, s-a pastrat numai unul, din care lipsesc paginile…

    Pret:

    30 LEI
  • Puterea laudei si a inchinarii

    De

    Editura

    Cu o sinceritate dureroasa, autorii Terry Law si Jim Gilbert descriu tragediile din viata lui Terry care l-au condus spre o mai mare profunzime a lucrarii lui Dumnezeu in viata sa. In periplul sau, Terry…

    Pret:

    35
    33.25 LEI
  • Repere de sfintenie. Marturisitorii din temnitele comuniste

    De

    Editura

    Marturisitorii din temnitele coministe: Repere de sfintenie Biserica Ortodoxa Romana a inceput canonizarea sfintilor inchisorilor. Pentru unii dintre credinciosi, acest eveniment a fost un prilej de mare bucurie duhovniceasca. Din pacate, exista si credinciosi care,…

    Pret:

    20 LEI
  • Iisus Hristos si legile vietii sanatoase

    De

    Editura

    Ioan Evanghelistul, „ucenicul iubit”, a consemnat in aceasta carte o parte din indicatiile specifice date de Iisus Hristos bolnavilor si ucenicilor, prin care le spunea si demonstra cum se pot insanatosi oamenii apeland la forta…

    Pret:

    25 LEI