Privind intotdeauna peste umar: Anxietatea

Frica si anxietatea ne-au insotit de cand lumea. I-au tinut in viata pe predecesorii nostri si i-au ferit de primejdii.
Anxietatea este si buna si rea. Da, este buna, pentru ca ne atrage atentia asupra eventualelor pericole, ne ajuta sa fim vigilenti, sa nu ne aventuram dincolo de puterile noastre.
Si da, este rea, atunci cand este exagerata, atunci cand ne blocheaza actiunile si ne cotropeste mintea cu ganduri negre si ingrijorari. Anxietatea patologica este ca o ratacire intr-un labirint de posibilitati, ca o dezorientare ce nu ne permite sa alegem drumul ce bun…
avem atatea intersectii in fata… incotro sa ne indreptam mai degraba?
Si gandurile… toate acele ganduri care vin odata cu ea…
si ne vorbesc… si ne dicteaza…
si ne impun… si nou, neputinciosi…
ne incredem in ele… si le dam voie sa ne chinuie.
Dar le putem opri. Putem stavili intreaga avalansa de ganduri si suferinte daca incepem sa privim realitatea dintr-o alta perspectiva.
Daca reusim sa constientizam ca anxietatea nu este altceva decat un musafir pasager care va ramane la noi in vizita numai atat cat ii vom permite. Putem sa ne vindecam daca intelegem ce este anxietatea si de cand devine tulburare, daca o analizam si o desfacem in bucati…, in ganduri…, in emotii, in actiuni.
Si daca le luam pe toate si le cernem cu atentie prin sita rationalitatii noastre, vom elimina impuritatile si vom ramane noi, curati, cuminti, eliberati de o greutate care nici macar nu ne apartinea.