Cartea lui Adrian Voicu, Povestiri din aeroport si de pe langa , este ca un stup in care cuvintele poarta, ca niste albine neobosite, nectarul unui umor inteligent si luminos. Viata de zi cu zi a autorului devine puls de viata si purtatoare a unor situatii neasteptate, deschizand usa unor personaje amuzante si simpatice.
Nu exista nimic jignitor, nicio deriziune malitioasa la acest scriitor care foloseste bucuria de a trai drept material pentru a creiona portrete pline de o umanitate clovneasca si plina de duiosie. Pe scena vesela a locului sau de munca se joaca deseori comedii deochiate din viata cotidiana, din viata curenta, deseori provocate de autorul insusi, caruia i se potrivesc atat de bine rolurile de regizor si de actor comic.
Ii simtim cu placere prezenta in spatele fiecarei pagini pe care o intoarcem, reclamand de fiecare data cateva picaturi in plus din acest elixir literar care face atat de mult bine in vremurile cenusii pe care le traim in zilele noastre. – Dan Burcea, critic literar – Speak English?
– Le! raspunse negativ grasul din stanga.
– Bine, zic, hai sa-ti dau pe cineva la telefon, si-l sun pe amicul Amran, pretenarul de la magazinul de cantare personale, ala de-acum cateva pagini. – Amran, pupa-te-as pe turban, spune-i baiatului asta ca am un cantar de la firma la care lucrez, vreau sa-i fac calibrare, iar cineva mi-a zis ca aici e institut metrologic sau ceva asemanator.
– Ia, da la mine, mai! se auzi Amran binevoitor si am intins telefonul patratului uman.
Asta a incremenit cu el la ureche un minut fara sa miste or sa zica ceva, a spus „OK!” si mi-a dat telefonul. Il opreste pe unul care trecea aleatoriu si prin fata noastra si-i zice aluia ceva de genul „Hara-hara, bara-buru, spic inglis?”.
Trecatorul nevinovat se uita uimit si raspunse ceva ce aducea clar a negatie pe limba lor. – Hara-bara-hara?
continua patratul de la masa. – Bara-huruuu, a-haaa!
OK! zice trecatorul si ma trase dupa el pe un hol de la parter, de abia am avut timp sa multumesc malacului binefacator.