Poteci spre ziua a saptea

Poteci spre ziua a saptea. Nuvele si cugetari O carte vie Inca din copilarie am fost indrumata sa citesc intotdeauna numai carti bune, fiindca autorii pot imbatrani, dar cartile lor – niciodata.
Poteci spre ziua a saptea este una dintre acele carti vii, care se vor regasi cu siguranta si in biblioteca Celui de Sus, fiindca prin proza pe care o scrie Vasilisk Donica incearca sa-l invite pe cititor la o intalnire cu Divinitatea, incurajandu-l sa cultive credinta, omenia, curajul si bunatatea. Citindu-l, ai impresia ca autorul, atunci cand nu se roaga in genunchi, se roaga la masa de scris, de parca si-ar dori ca rugaciunea lui sa nu se evapore ori sa nu se piarda, ci sa ramana pe hartie ca o marturisire.
Iar, atata timp cat se va scrie despre Dumnezeu si vor exista oameni ca Vasilisk Donica, oameni care scriu din nevoia de a-i face pe altii mai buni, sunt convinsa ca neamul acesta nu se va pierde. – Doina Dabija Intr-o lume in deriva, fara repere moral-spirituale, in care omul este scufundat in tenebrele propriului eu, tanarul prozator Vasilisk Donica este preocupat sa descopere dimensiunea religioasa a fiintei umane, pe nedrept considerata ultima pe lista de interese a cititorului de astazi.
Povestirile scurte vin sa spulbere iluzia omului ca este singur, abandonat intr-o societate aparent desacralizata, inlantuita de umbre, disperari, dorinte obsesive, devoratoare si invata eul smerenia de a asculta cu atentie si cu rabdare vocea lui Dumnezeu. Autorul incearca sa priveasca omul in contextul experientelor, in care sacrul coboara peste framantarile personajelor ca o pace sfanta, ce-i despovareaza de frici inoculate de societate si le ofera noi perceptii ale realitatii.
Cartea poate construi poduri intre eu si Dumnezeu, motiv pentru care incurajam autorul sa persevereze. – Nadejda Ivanov