Poezii

Naturaletea lui Alecsandri, faconda si spontaneitatea spiritului sau apar nealterate in proza si corespondenta cu prietenii si cunoscutii, in atatea pagini ce prevestesc calitatile majore ale povestirii romanesti. Aici este Alecsandri intreg, nedisimulat sub nicio proza estetica, nepasator la canoanele compozitiei, dand frau liber fanteziei si amintirilor, alternand timbrul glumet cu cel grav, indragostit de concret si culoare, de anotimpul solar si de privelistea campeneasca, manat de neastamparul sau cand spre cerul italic al povestirii romantice ( ca in „Buchetiera de la Florenta”), cand spre viziunile geologice autohtone din „O preumblare prin munti”, spre peisajele calcinate ale Gibraltarului, sub soarele torid de la Tanger si Tetuan, sub umbrarulmisterios al Spaniei, in lumea exotica a Africii de Nord, in griurile Londrei, sub sita ploii, la Borsec, in goana fantastica a „malpostei”, in lumea de legenda a „muntelui de foc”, in saloanele Tuilleriilor lui Napoleon al III-lea, la poalele Muntilor Madras sau in decorul Iasilor anului 1846.
Peste tot, arta lui de gravor, peisagist sau evocator, darul sau epic atat de modern prin capriciul povestitorului spiritual, indragostit de digresiune, reconstituie prezenta vie a unui erou romantic fermecator. – Mircea Zaciu Pentru Alecsandri lumea este in primul rand aspect: aparitie nezarita ochiului atent si mintii curioase.
De aceea Alecsandri se realizeaza mai ales in balade, in legende si in pasteluri. Caci in balade si legende poetul nu participa cu intensitate la subiectul sau, ci il mentine oarecum in departare, rezervandu-si si o perspectiva contemplativa, iar in pasteluri – in acelea ale lui Alecsandri, in special – natura este fixata ca aspect cu mijloacele fragede ale unei palete delicate.
– Tudor Vianu