Nu toate tacerile

De ce o scriitoare din Romania n-ar putea scrie povestea unui sat belgian aflat sub ocupatie nazista? Povestile, la fel ca oamenii, fie au, fie nu au noroc de omul care le scoate in lume.
Povestea Louisei a avut. Nicoleta Beraru a scris-o intr-o romana atat de frumoasa si mustoasa, incat am reluat pagini intregi strict pentru placerea estetica.
Dar am apreciat si finetea descrierilor miscarilor sufletesti ale personajelor in fata loviturilor destinului. Stiu din propria experienta ca nu e usor de atins performanta.
Si tot mai rar – ma intreb de ce – intalnim scriitori care, pe langa poveste, mai poseda si maiestria de a povesti. – Lilia Calancea , scriitoare, castigatoarea Premiului liceenilor pentru cea mai indragita carte, Filit 2023 Am descoperit talentul innascut de povestitoare al Nicoletei Beraru odata cu romanul Cuiburi de berze, talent confirmat si de romanul Regasirea.
Stilul sau ma face sa ma gandesc la cel al lui Ion Druta in Povara bunatatii noastre. Limba bogata pe care o foloseste aceasta autoare, care traieste de mai bine de douazeci de ani in Belgia, reinvie o epoca uitata.
Descrierile metaforice, profunzimea personajelor si umanitatea care se degaja din scrierile sale o plaseaza pe scena autorilor romani care conteaza in peisajul literaturii contemporane. Cu acest nou text, Nu toate tacerile , autoarea incearca sa treaca frontiera in Belgia de adoptie, unde plaseaza intriga inspirata de un fapt divers din timpul ocupatiei naziste.
Tema destinului abordata aici e un rapel al faptului ca in literatura nu exista frontiere. – Liliana Lazar, scriitoare de limba franceza, laureata a Premiului celor cinci continente ale Francofoniei