Nu mai caut succesul

Am incercat, in aceasta carte alcatuita din texte deproza scurta, de sine statatoare, sa readuc la viatacrampeie din copilarie. Totodata, am surprins si sceneactuale din viata de zi cu zi, intamplari cu personaje catse poate de reale, care mie mi-au starnit interesul si deaceea am ales sa vi le impartasesc.
Desi de sine statatoare, povestirile au ca elementcomun timpul si trecerea lui ireversibila. Daca incopilarie el curge molcom, lasandu-ne sa ne bucuramin tihna poate de cea mai frumoasa perioada a vietii, pemasura ce ne maturizam acesta prinde un ritm frenetic,iar noi, se pare, va trebui sa dam dovada de reale abilitatipentru gestionarea lui, altfel riscand sa pierdem esenta sifrumusetea vietii.In trecerea lui isi lasa, nemilos, urmele chiar si pe celmai frumos chip.
Sau, din pacate, se opreste prematur,lasandu-l vesnic tanar… Povestirile sunt cand vesele, cand triste, insa, sper eu,la fel de emotionante si in ele se vor regasi multi dintrecititori.
– Autoarea Povestirile din volumul Nu mai caut succesul au aparut mai intai pe internet, primind un numar considerabil de aprecieri, de unde ideea de a fi adunate intr-o carte. De la batranul anticar ambulant pana la dansatorul de salsa, portretele personajelor prefigureaza destine de-o viata.
Dar, povestind despre altii, cea care, de fapt, isi povesteste cu naturalete propria viata este autoarea insasi. Poate ca Ramona Dogaru „nu mai cauta succesul” pentru ca, prin aceasta carte, tocmai l-a gasit.
– Varujan Vosganian Prozele Ramonei Dogaru – adunate in aceasta carte – sunt un exercitiu de benefica evaziune intr-o realitate salutara, impregnata de frumos si nostalgie. Firul rosu care strabate toate textele, formand coerenta lor subterana, este dat de sentimentul aducerii-aminte, al nevoii de a redesena cu instrumentele omului matur conturul induiosator al copilariei.
Un stop-cadru pe realitatea indepartata, apoi un discurs narativ despre o iubire juvenila, urmat de focusul asezat pe realitatile vietii de azi, formeaza impreuna un colaj de trairi aerate si dense in acelasi timp, sublimate dupa regulile artei impresioniste. Citind, am avut impresia ca rasfoiesc un album de fotografii, unele alb-negru, altele policrome, dar toate, fara exceptie, dand masura unei sensibilitati aparte.
Care este cel mai mare beneficiu – ma intrebam – al lecturii textelor de proza scrise cu talent de Ramona Dogaru? Dincolo de placerea estetica, cel mai mare casti g este acela de a (re)invata sa ne oprim din alergat, spunand, ca in jocurile copilariei, „Piua!”- Cosmin Neidoni