Nu doare cand dormi

O singuratate atroce strabate poemele Alinei Tarcoman, singuratatea unei fete care se asaza orizontal pe aer si invata sa fie frumoasa. O fata care ingroasa randul angajatilor anonimi, traversand zi de zi aceleasi strazi in vuiet de ambulante si claxoane.
O fata necrutatoare cu sine insasi. Talpile ei calca in vis pe zapada calda.
O fata inaintand prin viata cu forta si incrancenare, ca mireasa din Melancholia lui Lars von Trier, in ciuda radacinilor ce i se agata ca niste lanturi de picioare. Cu puterea ei ascunsa, precum o apa subterana, poezia Alinei Tarcoman e totodata un strigat de ajutor si o mana intinsa, salvatoare.
– Domnica Drumea Tu ce faci atunci cand dormi? Si mai ales, ce somn dormi?
Intr-o lume in care suntem, mai mult sau mai putin, parte din Insectarul angajatilor anonimi, Bucurestiul nu te ingrozeste. El devine un vis diurn pe pilot automat.
Poemele Alinei Tarcoman sunt scrise la microscopul inimii, cu imagini alese cu o precizie chirurgicala si care raman pentru totdeauna impregnate in minte; sunt imagini ce revin in REM sau in starea de veghe, iar atunci cand adormi, nimic nu mai doare, te desprinzi cu totul de tine. – Ioana Miron