Neuropatie afectiva in doi

Alternanta intre spatii, uneori antagonice, forta cu care se exprima in vers, situarea mediului sacru in opozitie clara cu cel profan, uzual, cotidian, nu se produce ca o dorinta de frapare postmodernista, ci ca o traire fiintiala, o descriere a luptei interioare a omului modern, damnat intre sacralitatea Cuvantului si efemerul vietuirii zilnice. Astfel, autorul ne ia martori tacuti ai trecerii sale prin aceasta traire tumultuoasa, cotidiana, care prin esenta sa pune o si mai mare apasare pe noi.
Nu putem uita simbolistica volumului de versuri, pentru fiintare devine forma a dragostei, pentru existenta cotidiana este o patologie a durerii, asemanatoare cu vietuirea intr-un iad fiintial. Dar ramane aceasta pasire impreuna, in doi.
Si aici apare aceasta tehnica aparte a autorului, de a alterna spatiile, ca intr-un carusel al memoriei, ca intr-o patologie a gandirii. – Victor Constantin Marutoiu