Miracol si catastrofa

… este profund ca un poem, complex ca un roman, pasionant ca un film de actiune si intelept ca o sutra.
Andrei regaseste aici nu doar vocea lui romaneasca, ci insasi romanitatea sa, radacinile sale sibiene care coboara mult sub istoriile de familie, in vise si arhetipuri. Se revede pe sine insusi, se pipaie pe sine insusi ca un supravietuitor al unei explozii, cautand eventualele rani si schije.
Se bucura ca e inca viu. Isi studiaza cu aceeasi minutie exuberanta viciile si virtutile, triumfurile si dezastrele, intr-un exercitiu de sinceritate care-ti taie rasuflarea.
Isi expune credintele cosmice si cele domestice acordandu-le exact aceeasi atentie infiorat-amuzata. Citind, ai sentimentul unui om care respira in respiratia cosmosului, ramanand totusi un accident unic, irepetabil al lui.
Andrei Codrescu a scris romane, articole, texte pentru radio, a regizat filme si a condus reviste, dar fundamental el ramane un mistic si un poet, infipt in inima culturii americane ca un al doilea Allen Ginsberg. Caci America, tara tuturor utopiilor, a tuturor excentricitatilor, traieste in aceste dialoguri in toate dimensiunile ei, vazuta pe rand sociologic, politologic, fenomenologic si mai presus de orice postmodern-poetic, ca un carusel din a carui rotire, mareata si derizorie, n-ai mai vrea sa cobori niciodata.
Pe Andrei Codrescu nu poti decat sa-l crezi, oricat de absurde, de neverosimile ar fi unele fapte povestite de el. Cred literalmente (asa cum cred Biblia) ca s-a fotografiat pe sine insusi copil cand a revenit in tara dupa Revolutie.
Cred literalmente ca o mica prostituata i-a soptit intr-un bar un text al unui mare iluminat, pe care poetul abia il scrisese-n computerul sau cu cateva minute inainte. Fiindca Andrei a trait intotdeauna, asemeni celor mai buni dintre noi, in burta unui mare poem escatologic.
Din el a transcris, dezordonat si halucinat, „a heap of broken images”: cartile, filmele, poeziile, utopiile si nebuniile sale. Cum este si aceasta carte, ce va fi pentru cititorul roman o recuperare si-o revelatie.
– Mircea Cartarescu