Mierla neagra

Am citit Mierla neagra cu pasiune si adevarata admiratie de la o pagina la alta. O lectura acaparanta si perena.
Exista carti care mi se par bune la lectura, dar pe care le uit repede. Eu impart cartile dupa masura in care imi ramin in minte si ma obsedeaza.
Romanul Mierla neagra mi-a ramas in memorie si-mi voi aminti mereu de el, nu doar cind ma voi plimba pe strazile Clujului, iar pentru asta autorul e demn de toata lauda. – Ana Blandiana Radu Tuculescu e un prozator al carui scris pluteste nonsalant peste generatii si mode.
Si un epicureu narativ cu repertoriu derutant. A publicat, in ultimii 45 de ani, citeva zeci de volume (romane, proza scurta, piese de teatru, publicistica, literatura pentru copii).
Are si o formula proprie inconfundabila – nu o reteta, desi arta culinara e un lait-motiv apetisant al prozelor sale; muzician prin formatie si artist cu vocatie multipla, si-a proiectat cu virtuozitate background-ul si in naratiunile proprii (de la Degetele lui Marsias incoace), care abunda in personaje cu formatie muzicala si in intrigi asociate muzicii instrumentale. Rasfatul voluptatilor senzuale care le condimenteaza e comparabil, in multe privinte, cu cel culinar.
Iar fundalul social-politic, tinind de istoria recenta comunista si postcomunista, este omniprezent; cu radacini in fantasmele unei Transilvanii post-imperiale (de mirare ca autorul lipseste din Dictionarul romanului central-european…), el ofera nu putine biografeme fictiunilor lucrate cu rafinament imaginativ si cu un umor care nu exclude dramatismul sau cruzimea. Toate aceste ingrediente – sau teme obsedante cu variatiuni – se regasesc si in textura romanului Mierla neagra .
(…) Daca ar fi sa caut un scriitor international afin lui Radu Tuculescu, primul care mi-ar veni in minte ar fi Boris Vian – minus exuberanta imaginativa „patafizica” si jazzistica a francezului, dar cu rasfaturi bonom-meticuloase si solutii ingenioase tipic tuculesciene. La sfirsitul lecturii, odata cu retragerea din scena a „iluziei” Maria Candelato, cititorul ramine cu tristetea ca aceasta carte frumoasa trebuie, totusi, sa se sfirseasca.
– Paul Cernat Roman puternic, muzical si simbolic (simbolul corbului, dar si simbolistica religioasa angelic versus diabolic, la care trimite manastirea franciscana ori numele lui Anghel, ca si episodul biblic al „picioarelor desculte”, transformat de personajul Prada intr-o forma de pedeapsa sadica), Mierla neagra impune gratie unei atmosfere obsedante si a unor personaje extrem de vii, si reprezinta, fara indoiala, unul dintre romanele de prim-plan ale postcomunismului romanesc. – Adina Dinitoiu