Mama mea e un Nustiuce Haizisaizic

Un poem tulburator despre depresia mamelor si efectele ei asupra copiilor, ilustrat senzational. „Mi-ar fi placut sa fi citit asta cand aveam 14 ani.
Si mai ales mama mi-ar fi placut s-o citeasca” a spus cineva care a vazut textul cu ceva vreme inainte de publicare. Intr-adevar, e uluitor felul in care, in putine cuvinte, Corina Dascalu construieste un text atat de puternic.
Depresie, frica, anxietate, nevoia de iubire a unui copil care se face un mic ghemotoc de teama atunci cand mama lui isi iese din forma ei obisnuita – „ochi caprui ca doua castane dulci, lucioase (…) maini puternice, dibace, cu care imblanzeste aluaturi” -, ii cresc dinti mari si aspri, limba i se despica si n-o mai poti intelege. Nu stii niciodata ce duce la transformarea asta si inveti sa te faci mic si usor, ca un bulbuc de sapun, nu te smiorcai, zambesti chiar daca-ti vine sa plangi.
Cine, cine e mama? Mama e un Nustiuce…
O poveste care sapa adanc in tine, transpusa in imagini coplesitoare. – Dan Ungureanu O lectura vizuala foarte buna, cu o paleta cromatica ce aluneca spre sufletul cititorului tinandu-l aproape de carte pana la sfarsit.
– Alexandru Ciubotariu La intersectia dintre basm si autobiografie, romanul grafic scris de Corina Dascalu si ilustrat de Marta Cretu este un poem in cuvinte si imagini despre relatia mereu in valuri si serpentine dintre copil si parinte. Tatal este salvator montan, dar cu mama e mult mai complicat.
Caci ea este un Nustiuce Haizisaizic. „E un Ceva, dar nu stii ce, un Ceva pe care ai sti sa-l descrii fara sa-l intelegi, dar niciodata folosind un singur cuvant, ca furtuna, vulpe sau salvator.” Cateodata ii cresc dinti mari si infricosatori; alteori are „aripi care nu tin aerul sub ele”; uneori devine un varcolac care ocupa tot spatiul vital; de cele mai multe ori se confunda cu ochii caprui ca doua castane si cu mainile puternice, „cu care imblanzeste aluaturi, clocoteli si cocoloase”.
Povestea-aproape-marturie a Corinei Dascalu e populata de personaje fantastice de basm si de supereroi; dar niciunul nu ajuta cand e vorba sa imblanzeasca multele limbi pe care le cunoaste mama, sa o apropie sau sa o departeze. Timpul e cel care va putea sa-i aduca pe aceeasi pagina.
Si oglindirea in cel care vine din urma sa te transforme, la randul tau, in furtuna, vulpe si salvator. O „carte-pansament”, cum o numeste autoarea, Mama mea e un Nustiuce Haizisaizic imbina textul-poezie cu ilustratiile Martei Cretu, inspirate de Antoni Gaudi si Picasso, intr-un tot unitar ce pare creat de aceeasi mana si aceeasi minte.
– Oana Purice Ilustrator Marta Cretu.