La inceput a fost sfarsitul. Dictatura rosie la Bucuresti

Omul-sobolan vine spre mine. Imi ia cu grija capul intre maini si incepe sa-l loveasca de perete.
In gura, gust de sange. Adriana Georgescu avea 25 de ani in 1945, cand a fost arestata de comunisti si supusa torturii.
Era sefa de cabinet a generalului Radescu, ultimul prim-ministru dinainte de instaurarea regimului impus de sovietici. A devenit victima primului proces politic orchestrat de omul-sobolan, Nicolski.
Si-a scris cartea la Paris, unde reusise sa fuga in 1948. Aceasta este prima marturie a unui detinut politic dintr-o tara aflata dincolo de Cortina de Fier.
Stilul Adrianei Georgescu este insufletit, casant, rapid si direct. Fara falduri digresive, paranteze explicative, volute stilistice si amplitudine confesiva.
Totul e narat iute si precis, ca intr-un jurnal de front. Pe masura ce inaintezi si te lasi in voia stilului, secventele capata rol de secure.
– DAN C. Mihailescu Ajunsa la primele experiente de inchisoare si tortura, Adriana punea stiloul jos.
Era ca un prag peste care nu putea trece. Incepea sa tremure.
Din tot corpul. Ii clantaneau dintii.
(Tremuratul acesta o va insoti de-a lungul vietii, e prezentul ei vesnic). Ii mai dadeam un ceai.
Deschideam fereastra ce dadea pe acoperisurile Parisului. Dar ea se afla, mai departe, in bezna bucuresteana a gratiilor.
Inainte de a relua scrisul, povestea, tremurand mai departe, tot ce nu putea sa astearna pe hartie. Apoi, incetul cu incetul, se potolea si scria chinuit, zgarcita cu epitetele, aluziv, inomabilul.
Filele acelea, imediat ce le transcrisesem in franceza, le arunca direct in foc, parca in arderea lor s-ar fi putut consuma si trecutul. Hartia se prefacea in scrum, nu insa si povara.
– Monica Lovinescu Cuvant inainte de Monica Lovinescu Traducere de Micaela Ghitescu