Jurnalul de la Paltinis. Un model paideic in cultura umanista • Editie de lux.
Editie aniversara 30 de ani Mult iubite Domnule Noica, Tin pe masa mea o poza pe care Andrei ne-a facut-o la Paltinis, in timp ce urcam pe poteca pietruita care duce spre cabana d-voastra. Poza este facuta din spate si are in ea o elocventa a insotirii care ma fascineaza de cate ori o privesc.
Poate pentru ca astazi este ajunul Craciunului si simt nevoia sa ma deschid catre obiectele iubirilor si veneratiilor mele, ma intorc catre d-voastra, din departarea aceasta care apropie in chipul cel mai adanc, si va multumesc pentru drumul pe care, cu spatele intors catre lume, m-ati lasat sa il facem impreuna. De „despartit” poate fi vorba doar in sensul ca drumul ce mi se deschide in fata trebuie de-acum sa-l strabat singur, vegheat doar de privirea d-voastra, pe care imi place sa o simt in urma mea ca pe o insotire, ce imi masoara din departare poticnirile, sovaiala si regasirile.
Asa ma simt in clipa aceasta, altfel, dar la fel de tare, legat de d-voastra.. .
– Gabriel Liiceanu catre Constantin Noica, 24 decembrie 1982 O astfel de carte istoriseste o fabula care, cu sau fara noi, merita sa fie inventata. – Constantin Noica Peste 100 de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici Liiceanu.
Dar raportul dintre noi va fi cunoscut. A face cultura e a sta intr-un picior.
In fotografie si eu sunt intr-un picior, si el. Dar eu sunt pe piciorul drept, pe cand el e pe cel stang.
Acesta e raportul. – Constantin Noica, Jurnal de idei Asist cu bucurie la „despartirea” lui Gabriel de mine.
O grabesc chiar. Voi sfarsi in singuratate, asa cum mi-am dorit.
Sau poate legat numai de departele meu… – Constantin Noica, Jurnal de idei