Jurnal (1933-2017)

Pentru fostii sai studenti sau pentru cei care i-au ramas atasati profesorului dupa terminarea facultatii, aproape fiecare dintre fragmentele ce formeaza Jurnalul surprinde momente memorabile. Pentru publicul larg, devine pasionant modul in care eroul cartii a trecut de la comunismul de tinerete la viziunea politica ultima, adica la liberalism, la exaltarea democratiei parlamentare si a libertatii individuale.Autorul a fost in primul rand un istoric literar, dar unul de factura speciala: modul in care au evoluat teoria literaturii, filozofia operei de arta, perceperea locului literaturii in lume si hermeneutica artei l‑a preocupat mereu, dar mai ales in ultimele decenii de viata.
E fascinant sa observi grija cu care teoreticianul si‑a construit armatura ideatica pentru scrierea tratatului sau de hermeneutica, precum si curiozitatea intelectuala mereu vie a omului care se apropia de 90 de ani, dar afisa inca disponibilitati mentale nelimitate.Si sinceritatea in toate astea? Este ea importanta sau nu intr‑o opera de acest fel?
Cred ca ramane fundamentala… Admiram in cartea lui Paul Cornea si sinceritatea.
Sinceritate in ceea ce priveste proiectele sociale pe care le‑a imbratisat de‑a lungul vietii; sinceritate in ceea ce priveste relatarea evenimentelor prin care a trecut; sinceritate in ceea ce priveste raporturile cu ceilalti, personaje simpatice sau antipatice, descrise fara complexe si fara fard; in fine, sinceritate in ceea ce priveste persoanele apropiate, familia si prietenii, niciodata exaltati sau urcati pe un piedestal. Revedem lumea noastra cea de toate zilele asa cum am cunoscut‑o de la jumatatea secolului trecut si pana astazi, adica obisnuita, modesta, insa uneori eroica prin suferinta indurata.
– Mihai Zamfir Ceea ce voiesc e sa ma pot apleca asupra lumii, care ne umple cu zarva si forfota ei incaperile sufletului, reinventandu‑mi in fiece clipa felul de a privi obiectele si de a le rosti sensul secret si inalterabil. Jurnalul acesta e substitutul romanului pe care n‑am timp sa‑l scriu si al versurilor pe care n‑am harul sa le fac.
– Paul Cornea