Izvorul iubirii. Un pelerinaj in inima spiritualitatii crestine

Izvorul Iubirii povesteste cu admiratie, respect, bucurie si pe alocuri cu umor, intr-un limbaj apropiat de inima omului contemporan, despre Hristos ca Arhetip divin descoperit lumii, a carui imagine este menita sa ne ajute sa ne vindecam de instrainarea de Spirit adusa de modernitate, prin crearea unui pod atat ideatic, cat si practic, intre minte si spirit. Parintele Maximos, episcop, calugar charismatic si indrumator duhovnicesc, vocea principala din cartile lui Markides, vorbeste despre Ecclesia ca „spital duhovnicesc” avand misiunea de a ajuta oamenii sa-si depaseasca boala existentiala.
Adesea punand in oglinda abordarea psihologica si cea religioasa, dialogurile din carte parcurg discutii in care parintele Maximos explica ce inseamna askesis sau exercitiile spirituale (postul, rugaciunea sistematica si fara incetare, studiul scripturilor si al vietilor sfintilor etc.) pentru restaurarea intregii umanitati si a sanatatii spirituale; explica necesitatea metanoiei sau a pocaintei, transformarea fundamentala a modului in care simtim si gandim, schimbarea radicala a viziunii despre lume; explica pe intelesul publicului larg ce sunt roadele Duhului [agape (dragostea), chara (bucurie), eirene (pace), makrothymia (indelunga rabdarea), chrestotis (bunatate), agathosyne (facerea de bine), pistis (credinta), praotes (blandetea) si engratea (infranarea)] si cum practica Rugaciunii Inimii ne poate dezvalui darurile Duhului. In Izvorul Iubirii, aceasta Cale Intreita a crestinismului rasaritean isi dezvaluie metoda iar stradania duhovniceasca devine un drum limpede, accesibil oricarui traitor ce cauta sa faca pasi inapoi spre propria natura luminoasa, in profunzimea fiintei, acolo unde bucuria prezentei lui Dumnezeu indulceste durerea omeneasca.
Dumnezeu este dragoste si bunatate infinita, cunoastere infinita sau omniscienta, putere infinita sau omnipotenta. Este ca un triunghi perfect.
Aceste trei atribute ale lui Dumnezeu care se afla in centrul traditiei crestine se afla si in interiorul nostru. Omul care are o relatie buna cu el insusi va avea, de asemenea, o relatie buna cu ceilalti si cu tot ceea ce il inconjoara.
Cand omul invata sa aiba o relatie buna cu ceilalti, are o relatie buna si cu Dumnezeu. Acea stare de a fi in lume duce omul la o libertate reala si la eliberare, fara urma de orice care sa-l diminueze ca personalitate, fie ca este frica, viclenie, egocentrism sau rautate.
Acest om este chrestos sau folositor, amabil si bland. Acest om nu creeaza dificultati pentru ceilalti si nu se simte asuprit de ceilalti.