In temnita cu Iisus Hristos

Am scris aceste amintiri nu cand ma aflam in vapaia suferintelor din inchisoare, nici dupa cativa ani de la eliberare, ci dupa douazeci si cinci de ani, cand gandurile mele au fost eliberate de patima sentimentelor.Sunt ganduri curate, care infatiseaza suferintele din inchisoare in lumina adevarului, si la fel si pe faptuitori in cruda lor comportare. Si asa sa ajunga ei insisi sa se condamne pentru cruntele torturi la careau inrobit pe parintii, pe fratii si pe surorile ce apartineau aceleiasi Tari Romanesti; au umilit si injosit pe cei ce au fost fruntea Neamului; au batjocorit credinta crestina; au lovit si au calcat in picioare insasi valorilevietii pe baza carora se ajunsese la inflorirea Tarii, generatie dupa generatie!
Ei au supus la degradari cumplite tot ceea ce a constituit cultura, umanitatea si crestinatatea de veacuri ale poporului roman; aurastignit si scuipat pe stramosii Neamului romanesc, pe parintii, pe fratii, pe surorile, si pe tineretul unui popor care nu aveau alta vina decat aceea de a fi aparat „altarul spiritualitatii romanesti”, cum bine l-a numit Arhimandritul Haralambie Vasilache, fratele nostru, care a murit in inchisoarea de la Gherla. In istoria contemporana si a veacurilor viitoare, unii vor ramane cu urme ale cumplitelor suferinteindurate si rani in martirajul inchisorilor, iar altii cu moartea sutelor si miilor de romani in temnitelecomuniste din Romania.
Memoria niciodata nu moare. Suferintele nu pot fi uitate.
Timpul este eternul prezent. -Parintele Vasile Vasilache