Ghici ce aduce barza?

Caransebes, judetul Caras-Severin. Spital.
Camera de nasteri. 31 Decembrie 1955.
Ora 23:38. Afara ninge linistit si-n soba arde focul si multi romani s-au pregatit ca sa le scoata dopul…
sticlelor de sampanie si sa sarbatoreasca trecerea in Noul An, 1956. Se aud clinchete…
Dar nu de pahare, ci de tuburi de oxigen. Infirmierele se misca brownian si se ciocnesc intre ele, incercand sa ajunga cat mai repede la micutul care se ambitionase sa nu respire aerul poluat cu fum, produs prin arderea de combustibili fosili in soba de teracota neetansa.
Si, cum nu ar fi fost suficient, si-a mai infasurat si cordonul ombilical pe post de fular! Poate din cauza frigului, poate din precautie, sa nu fie scapat pe jos…
Putinii bibliofili din incapere au zambit la auzul unei intrebari deplasate: „Ce face Vanatu’, respira normal?”. Gandul le-a zburat fireste la capetenia apasilor Mescalero din romanele lui Karl May.
Nu insist si cu alte imagini tarkowskiene. Finalul?
Normal, ca a fost unul cu happy end, din moment ce cititi ce am scris saizeci si sase de ani si ceva mai tarziu. Dupa sase luni crescusem deja cat altii in o suta optzeci de zile si am aterizat in Deva…
Copilaria mi-am petrecut-o crescand in continuare ca de!, ce alta treaba aveam? In afara de scoala.
Am urmat Energetica. Liceul energetic, scoala tehnica de maistri si cursuri de perfectionare, ca toata lumea care s-a oprit cu scoala la timp.
Sa nu ajunga… ministri habarnisti in ministerele primite ca cadou de la sefii lor de partid si de stat sau, si mai rau, politicieni.
Asa ca eu am reusit sa ajung decat un simplu maistru principal specialist in turbine cu abur si am activat la S.E.Deva mai bine de 45 de ani. Cand eram mic, la intrebarea: „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”, raspundeam: „Pensionar!”.
Auzisem ca pensionarii sunt cei mai tari: nu au nimic de facut si mai iau si bani pentru asta. Bine, daca as fi avut eu datele de acum, mi-as fi propus cu totul altceva!In plan literar, am debutat in anul 1986 in calitate de coautor, cu textul: In fuga despre jogging , in revista Urzica .
In 1994 am publicat in coautorat cartea de umor: Crocodili cu papion in excursie cu liftul . In final, sa mai spun ca am aparut, in calitate de coautor, cu texte in antologiile umoristice: Umorul reformei, Reforma umorului si Magarul troian , publicate sub ingrijirea maestrului Cornel Udrea.
-Autorul Asa ca accept situatia ipso facto si incep sa-mi fluier mono Hora staccato, partea fara tambal, in timp ce ochii imi umbla cu celeritate pe indicatoarele lucitoare cu numele si numerele strazilor. Masinuta merge brici la vale si nici nu stiu cum am ajuns in apropierea strazii 21…
Cum am parul un pic mai lung, peste urechi, cam 37%, din O.R.L.-ul personal care se ocupa cu auzul, mai precis urechea stanga, recepteaza un sunet familiar, din serialele si din filmele copilariei mele Mannix, Kojak si 20.000 de leghe sub mari : Ti-Ta, Tiii-Taaa, Tiiii-Taaaa, Tiii-Taaa, Tii-taa, Ti-Ta (sper ca ati sesizat… am glumit, ca prea erati incordati!; asa ca o sa reiau: sper ca ati sesizat efectul Doppler-Fizeau?!).
O masina a politiei trece glont pe langa mine si mi se striga prin statie sa trag pe dreapta! Pentru moment, am senzatia ca mi s-a oprit motorul.
Noroc ca nu cobor sa verific, pentru ca vitezometrul electronic imi arata circa in jur de aproximativ 48.12 kilometri pe ora. Cum am mai avut in cateva cazuri de-ale mele ciocniri involuntare cu agentii care nu ma cunosteau, m-am gandit sa le ofer si policemenilor care mi-au cerut sa opresc – parafrazand un banc auzit deunazi – daca or sa ma intrebe cu ce viteza am circulat prin localitate, o varianta ceva mai simpla, pe limba lor: upturned chair, snowman, dot, stick, swan…
Adica scaun intors, om de zapada, punct, betisor, lebada. Sper sa stie de gluma…
-Fragment din East Side Story sau Poveste din Cartierul de est- cu scene din Dracula Party-Land! Recomand cu toata dragostea aceasta carte.
Este o carte in care ne regasim cu totii, este o carte document despre aceasta vreme pe care o traim, eu o numesc vremea Pacalici, pentru ca am crezut, cu o naivitate extraordinara, ca se va schimba ceva. Ei bine, nu s-a schimbat nimic, exista o alta realitate, scriitorii s-au adaptat si scriitorii s-au selectat in mod natural.
Nu avem foarte multi scriitori de proza umoristica, pot fi numarati pe degetele unei maini, cu multa generozitate, ceea ce dovedeste ca a scrie umor este o intreprindere extrem de grea, extrem de dificila, meseria de a face cuvintele sa zambeasca. Alimpie Sevastian acopera cu fapta concreta o valoare, o certitudine.
-Cornel Udrea