Geo Bogza, un poet al efectelor, exaltarii, grandiosului, solemnitatii, exuberantei

Multora ar putea sa le para bizara, daca nu eretica, aceasta imposibila lejeritate a monahului Steinhardt. Este firesc sa ne intrebam daca aceasta atitudine, in anul de gratie 1982, nu contine si un mesaj politic.
Nu cumva prin poezia lui Bogza din tinerete Steinhardt atragea atentia asupra unui model de revolta, de ostentatie (chiar daca de semn schimbat) intr-un sistem paralizat de conformism, de lasitate si masificare? (Nu intimplator Steinhardt avea sa-si defineasca eseul ca pe un fel de „Poem invectiva”.) – George Ardeleanu Poezia lui Geo Bogza a ramas fara intrerupere tributara conceptiilor, avinturilor si manierelor unui deceniu de cultura si gindire in care predominante au fost setea de intimplari si bucuria de a trai, exaltarea aceea fara seaman si pereche (cu exceptia Renasterii) in prezenta aventurii omenesti, in prezenta darului fara pret facut speciei noastre: dreptul de a participa din plin la rostirea si existentializarea verbului a fi , cu toate consecintele si implicatiile sale, in prezenta norocului extraordinar harazit noua: capacitatea de a ne lasa incintati si surprinsi, de a ne uimi si extazia (sau si infiora) in prezenta universului, lumii, oamenilor, frumusetii, misterelor, posibilitatilor, varietatilor, infinitelor complexitati si coplesitoarelor desfasurari ale istoriei generale ori si psiho-dramelor particulare.
– N. Steinhardt