File din arhiva indiferentei

Acest volum reuneste romanele Paramnezii si Necredinciosul. Romanul lui Ion Vianu are un fir epic limpede.
In acelasi timp, nu putine sunt pasajele cu o incarcatura sapientiala succint si misterios formulata, care dau stilului lui Ion Vianu o tensiune aforistica si poematica. Asemenea pasaje mi-au sugerat ca autorul stie despre om si abisurile lui, precum si despre lumea sacrului o multime de taine si ca detine nu putine certitudini.
Unele module ale romanului chiar asta sunt, meditatii ori interogatii pe teme biblice… Directa si frumoasa, emotionanta prin ceea ce spune si prin ceea ce sugereaza, Paramneziile lui Ion Vianu este o carte «coapta» ca un fruct pe creanga.
Ea distileaza o experienta de viata in care biograficul si livrescul sunt contopite si ne pune in contact cu o personalitate de o mare distinctie sufleteasca si de o mare ingaduinta fata de tot ce inseamna fenomenul uman. – Marta Petreu Necredinciosul – o jucarie romanesca despre alteritate si despre procesul integrarii eului.
Prozatorul rotunjeste un ghem de semne si sensuri si arunca cititorului un dumicat ispititor, incitant, rezistent la interpretari ultime, greu de ruminat fara rest… Povestitorul se joaca nestapanit si inteligent cu ascultatorul‑cititor si il implica in amestecul inepuizabil de povesti reale si inventate.
De la arta deductiei la arta seductiei, Ion Vianu este, el insusi, un admirabil cuceritor. De Curte‑Veche.
– Irina Petras Daca traiectoria unui singur destin confirma un Jurnal, aceea a mai multora trimite la mai complexa tesatura a unui roman. In Paramnezii , trei alte destine se intersecteaza cu al povestitorului, inchipuind figuri insetate de absolut – a prietenului care se sinucide in detentie, spre a nu accepta eliberarea pe cautiune turnatoriei, a lui Djamil, apoi, pacientul magrebian care, de asemenea, se sinucide, cand intelege a fi intrat intr-o fundatura fara iesire, in fine a amicului switerian care, cu inaintarea in varsta, da tot mai mult curs instinctelor totalitare.
Sunt cazuri-limita pe care surprinderea unei vieti in punctul de trecere spre starea seniorala a senectutii si le insuseste, intru completarea propriei personalitati. Or, tocmai evolutia acesteia, strabatand straturile de timp prin evocarea unor segmente existentiale, decide pigmentul final, da respiratie naratiunii, dincolo de suflul ei secret, dupa noi, mai pretios inca.
«Ce curioase sunt disperarile dostoievskiene in decor alpin!», exclama eroul din Paramnezii , pana la ultimul rand ramas fara nume. In fapt, ele il urmaresc pretutindeni pe cel plecat.
Chiar cand se intoarce. Fiind cel care-si lasa in urma umbra…
– Barbu Cioculescu Romanul Necredinciosul al lui Ion Vianu este o carte ale carei sensuri rezoneaza in straturile cele mai ascunse ale constiintei. Un roman psihologic al timpurilor noastre, percutant, cu umbre grave.
Un roman despre cautarea Sinelui in spatele mastilor, mai mult sau mai putin transparente, pe care le poarta fiecare dintre noi, constient sau nu. – Dana Pirvan-Jenaru