Exilat in propria viata

– Si ce? – intreba iritat Wilde.
Inseamna ca ideea de democratie nu e buna? – Nici o idee nu e buna daca nu poate fi pusa in practica!
– spuse Lennon. Cate idei nu am avut si eu, dar cand sa le cant…
– Iesea altceva, nu? – intreba Wagner interesat.
Exact asa pateam si eu! Voiam sa compun altfel, sa fac ceva altfel decat am mai facut si…
tot aceeasi chestie iesea pana la urma. – Dar ce arma infioratoare a fost muzica ta!
– spuse admirativ Actorul. Mai ales in Vietnam!
– completa el si se porni sa rada nebuneste. – Ei…
si eu cam tot la fel pateam! – am marturisit, considerand ca e vremea marturisirilor.
Dar asta tine de personalitatea fiecaruia. Compozitiile mele sunt toate in acelasi stil, pentru ca asta ma caracterizeaza.
Degeaba am incercat sa compun altfel. Tot aia a rezultat!
– Nu putem sa iesim din noi insine! – concluziona Wilde.
Eu nu as putea sa scriu ca altcineva, decat ca mine. – Asa e!
Nici eu nu pot compune ca altcineva! Dar stiti ce?
– am intrebat eu cu zambetul pe buze. Nici altcineva nu poate compune ca mine!
Ha! – Slava Domnului!
– rase Lennon, batandu-ma prieteneste pe umar. – Eu tot timpul am avut senzatia ca inca nu am compus capodopera vietii mele!
– spuse Wagner cu tristete. Aveam senzatia mereu ca urmatoarea opera va fi cea mai buna.
Si nu era! – Chiar ca nu era deloc!
– admise Lennon. – Pai daca ajungi sa crezi ca ai creat opera cea mai buna din viata ta si ca mai mult nu esti in stare…
poti sa-ti tragi un glont direct in tampla! – am zis cu tristete.
– Sau in gura! – sugera Hitler.
– Sau in gura! – am admis eu.