Epistole catre Ovidiu. Letters to Ovid. Lettres a Ovide

Aceasta carte s-a nascut in urma unor exercitii de admiratie pentru marii artisti care au pictat inaintea mea, fiind inspirati de poemele lui Ovidiu. Urmandu-le exemplul si pastrand proportiile – intre maretia artei lor si modesta mea stradanie de discipol – am incercat sa merg pe drumul lor, pentru a gasi ceea ce au cautat si ei: pictura in poezie sau poezie in pictura.
– Ion Codrescu Ovidiu este joaca de-a iubirea. La inceput de cariera poetica, el se ingrijeste de soarta femeilor mitice abandonate de eroii lor dragi, precum si de barzii neglijenti care le-au lasat in urma, orbiti doar de destinul eroic.
In stil epistolar, in Eroinele (Heroides), Briseis plange pe umarul lui Ovidiu atunci cand ii cere lui Ahile sa nu uite ca i-a fost aproape in dulcea robie a iubirii. Medeea combina patimasa tresarire de dragoste cu setea de razbunare, caci focul inimii e inca neostoit chiar dupa intensa tragedie a lui Euripide.
Dido inca-l mai cearta pe Aeneas pentru abandon, iar Ariadna nu poate uita ca a fost lasata singura pe o insula de viteazul Tezeu pe care l-a ajutat candva sa iasa din labirint. – Catalina Popescu Lucrurile care ma captiveaza sunt cele inexplicabile.
Nedemonstrabile. Apa, aerul, praful.
Pentru a le putea intelege, pentru a-mi intelege suspendarea, caut cuvinte salbatice: obnubilare, macula, intervertire, heterofonie, egresiune. Ai nevoie de ele pentru a respira, pentru a gandi incet sau serendipit.
Pentru a nu uita, ai nevoie de cuvintele simple: prin, peste, langa, intre. Acestea te pot salva, ele te scot de pe linia obosita pe care o desenezi la nesfarsit fara sa vrei sau fara sa stii, pana ajungi sa te bucuri de ea, pentru ca e tot ce ti-a mai ramas.
Viata, moartea, gandirea, nebunia, limba – exfolieri. Imagineaza-ti rotirea ca linie.
Totul e o intrare si o iesire si o cadere in timpul si in spatiul planetei noastre. – Florin Balotescu