Electric and more

Cu putina vointa, cartea trece din raft in mana. deschide la pagina 43.
daca exista etica electro, atunci este aici. what else is there?
satelitii dau masura distantelor dintre noi, noua religie impune inaltarea unei lanterne cu ambele maini, sacrificarea ei in bratele unui urs de plus imens in semn de recunostinta pentru ultimele irizari ale petelor de benzina intinse pe asfalt – tineretea noastra. de aici nu se poate decat continua.
– V. Mie imi place discursul asta sincopat de-a dreptul si sincron cu outerspace-ul, cum face zoom-ul asta de la distante foarte mari, si mai ales imaginarul imprevizibil care poarta haine supernoi si fata de poezia cotidiana, ceva de neopren futuristic.
e tensionat, e dinamic si e straniu. Adrian Dinis E frumos si un pic trist, cu accese si rabufniri, are o atmosfera buna, bizara, ceva intre filmele si textele nordice si stranietatea franceza.
jucaus, proaspat, aproape irezistibil.- Medeea Iancu Poezia lui Marius-Iulian Stancu ilustreaza legatura tot mai stransa ce se stabileste intre tinerii poeti din secolul XXI (ale caror dezvoltari in planul expresiei evolueaza o data cu remodelarile mediilor virtuale) si idealul neoliberal al ordinii spontane, a carui varianta contemporana, numita de unii file-sharing ecosystem, se impune in raporturile dintre tehnologie si discursurile poetice emergente ale momentului. familiaritatea si atasamentul pe care le arata cei mai tineri poeti fata de valorile si de principiile unui tip nou de raportare la lume si la procesele comunicationale (ceea ce unii numesc astazi nomadic utopianism) sunt pentru mine deosebit de incurajatoare, dupa anarhismele fara substanta din poezia scrisa la noi cu un deceniu in urma.
imi place sa descopar in versurile lui Marius-Iulian Stancu spiritul acelui splendid poem al lui Brautigan, “All Watched Over by Machines of Loving Grace”. poezia lui Stancu, exacta si bine dozata, tehnica fara excese suparatoare, nu este, cum a spus cineva, futurista, fiindca el stie prea bine ca pentru noi The Future’s so Last Century.
– Claudiu Komartin