Dupa plans

Dupa plins nu este o carte ca oricare alta, ci o texterapie, o forma narativa de o intensitate aparte, care surprinde cu mare acuitate sinuosul drum al revenirii la sine parcurs de naratorul personaj. Sofisticat si inteligent, romanul lui Cristian Fulas spune povestea unui Orfeu contemporan scufundat in Infernul generat de propriile slabiciuni, dar capabil sa descopere, prin scris, o cale de iesire si de regasire.
– Carmen Musat Dupa plins nu este numai povestea infernului de dupa dependenta, a abstinentei, a sevrajului, ci si o carte despre literatura pe viata si pe moarte, literatura ca experienta liminala, despre tensiunea agonala dintre viata si text, despre iluziile pe care literatura le ofera si despre neputinta ei (salvatoare!) de a oferi solutii practice. Romanul este scris cu o virtuozitate stilistica de care putini scriitori contemporani sint capabili, alcatuind, alaturi de Fisii de rusine, unul dintre cele mai reusite proiecte epice ale ultimelor decenii.
– Bogdan Cretu Pas cu pas, trecind de la relatarea aparent anodina a „miscarilor zilnice” la fluxuri teoretizante la fel de aparent rebarbative, de la un registru stilistic tensionat la solemnizari (auto)ironice in cheie joyceana sau facindu-ne sa ne gindim cind la Blecher, cind la Burroughs, cind la Selby Jr., cind la Welsh sau la Venedikt Erofeev, cu un umor pe alocuri irezistibil (dar nu neaparat senin: „Nimic nu seamana mai mult cu umorul decit tragedia pe care o traiesc eu”), sintem condusi „la limita lucrurilor si la capatul lumii”. Plinsul, cistigat in urma unei experiente infernale, poate fi inteles – chiar daca naratorul nu insista – si ca un dar al lacrimilor, ca „fericire” izbavitoare („Fericiti cei ce pling!…”), ca reintoarcere printre cei vii.
Dupa plins: o carte adevarata printre mimicry-urile literare curente. – O.
Nimigean