Dincolo de mine sunt eu

Pregatita de ”botezul” debutului, iubitoare si creatoare de stari contemplatorii si fascinante, se prezinta in fata noastra Nicoleta Ignat cu un filon de poezie proaspata, scanteietoare, in micropoeme cu tenta mistica si dezvaluitoare de noi fete diamantine ale poeziei. Cunoscatoare a fulguratiilor luminii pe tamplele ingerilor, profund intuitiva in proiectia iluminarii in oameni, incepe discursul sau liric cu un indemn de iesire din negura universului purtata adanc in fiecare sine: ”// Nu fi suparat!/ Esti in bratele Universului,/ el are grija ca/ fiecare dimineata sa apara/ cu elixirul vietii, sa te contopeasca,/ firul ierbii sa creasca./ Nu fi ingrijorat!/ Universul te apara/ in primul rand de tine./”(In bratele Universului, pag.
7), ca mai apoi sa contureze aceasta neliniste metafizica prezenta in fiinta prin linii si forme topite in ”// Respiratie violet,/ praf de fluturi pe brate,/ trezire din negura amagitoare/ a timpului,/ dorinte arse in rosu,/ bucurie galbena/ glasuita pe unde albastre,/ iubire verde./” ca prefigurari ale starii de iluminare intru izvorul existentei, magnifica atingere intre adiere si tina. (Iluminare, pag 8).
Propunand iubirea ca principiu generator si guvernator al lumii si Universului, poeta se simte ea insasi parte a acestui univers contopitor si reliefat in detalierea simturilor, ca un arhitect al memoriei luminii, imprimand in constiinte starile ca pe niste forme pe o placa fotografica, afirmand ca ”/ /Universul meu respira/ amprenta gandurilor tale./” (Cel mai bun prieten, pag. 9) si ne asigura ca legatura de iubire intre monada si marele anonim este gandul ”/Un gand pluteste in aer,/ intr-un cerc de vis;/” (Gandul, pag.
10), ca un fel de pregatire in initierea dezvaluirii, foita cu foita, a valului de pe esenta vrajii serpuitoare care pune in miscare fiintele in chip de viata, propunand sa observam ca ”/Linistea ingenuncheaza cuvintele;/” (Aripi in liniste, pag. 12), dar ”/noi doi am devenit unul,/ o scanteie din iubire,/” si afland ca intre aripile noastre sta si golul, si plinul, suntem datori fiecare, atunci cand ne indoim de iubirea noastra, sa ascultam acest indemn ”/Cand te indoiesti de iubire,/ priveste-ti umbra,/ inzestreaz-o cu o inima;/” (Umbra, pag.
17). Probabil observand umbra neincrederii in ochii nostri, ai privitorilor la maretia spectacolului lumii, poeta marturiseste ”/ M-am nascut sa iubesc,/ sa ating infinitul/” (Atingerea Infinitului, pag.
18), sugerand ca viata este participare ca parte activa la aceasta maretie infinita si aparent nedefinita a lumii, asa cum ”/lacrimile cersetorului danseaza in sufletul trecatorului/”, astfel se intampla ca ”Universul plange prin dans”.( pag. 20), cu toate ca ”/Prezentul lasa urme,/ umbre ce raman in mintile oamenilor;/ (Umbrele Prezentului, pag.
21), intunericul se afla de fiecare data in spatele luminii (viziunii) noastre, trebuie doar sa vedem ca ”/Stelele zambesc in culori,/ in praf sunt scrise secrete,/ vegheaza somnul adanc/ intins pe pamant,/,” incurajandu-ne la finalul poeziei sa traim, sa participam, sa iubim, pentru ca ”-fiecare om are o stea.” (Fiecare om are o stea, pag. 23).
Asadar, indemnati sa credem in iubire, pentru ca fiecare dintre noi are cate o stea, ne intrebam, mai departe, inca nedumeriti, cum sa incepem a iubi. Ne raspunde poeta: / Cand locuiesti in inima,/ nu chemi timpul/ ca sa poti exista;/ (Meditatie, pag.
33). Pana aici parca am fi aproape convinsi, suntem gata sa plecam fiecare in cautarea propriei stele -caci asa am inteles, ca fiecare avem una, nu?- dar tulburati de poezia Nicoletei, cautam, ametiti, mai degraba ”stele verzi” decat stelele noastre, pentru ca am priceput, din titlul cartii, Dincolo de mine sunt eu, ca dincolo de noi suntem noi… Sigur ca da, numai ca dincolo este al celui ce ne priveste dinafara, nu al nostru, din sine, astfel ca steaua noastra (pereche) ne va cauta dincolo de noi( in noi) si ne va gasi in inimi.
Vindecati de amagiri desarte, ne intoarcem in vraja poeziei Nicoletei Ignat, fascinati ca ne-am regasit, dupa lectura acestor versuri uneori difuze, dar minunate, in propriile stele care sunt, dupa cum vedem acum, inimile noastre. Intelegem din ”fiecare om are o stea” ca fiecare om are o inima in care locuieste, starea de a locui in inima fiind iubirea sau trezirea, am putea spune, omul constientizand starea plenara de bucurie a fiintei, a bucuriei pure de a exista, soptind pentru sine ”/daca m-as fi nascut inger,/ nu as fi cunoscut bucuria trezirii./” (Trezirea, pag.
40). Convinsi ca poeta are o puternica legatura cu divinitatea si plecand pe sinuosul drum al poeziei cu marele avantaj al cunoasterii in profunzime a starilor pure coplesitoare, mistice, infratita prin iubire cu viziunile revelatorii, suntem incantati de aceasta legitimare prin carte de poezie si increzatori ca va merge cu mult mai departe in reliefarea artistica a marilor taine ale poeziei.
– Alensis De Nobilis