Din lumea uriesilor. Portrete si evocari

Maestrul lon Piso este unic in peisajul culturii romanesti din ultimul secol, aproape contemporan cu Romania Intregita de la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Unicitatea sa vine din mai multe caracteristici ale vietii si carierei sale.
Este mai intai vocea de aur, talentul interpretativ, care l-au purtat pe marile scene ale lumii, obtinand o unanima recunoastere internationala, consemnata de marii critici muzicali si agreata de publicul cunoscator. Aceasta recunoastere a fost mai putina in plan intern, din varii motive, dar mai ales pentru ca a fost interzis in Romania comunista, considerat „transfug”, incat numele sau era oprit de la rostire si tiparire, ca si vocea sa de la ascultare.
lar dupa caderea comunismului, cand recunoasterile si onorurile meritate ar fi trebuit sa vina din partea celor mai inalte foruri, nu au venit asa cum s-ar fi cuvenit, ci cu parcimonie nejustificata si de neinteles. Unicitatea vietii sale vine apoi din calitatea sa de teoretician si istoric al operei, al muzicii si al culturii in general.
Rar se intampla ca un interpret de exceptie sa poata si explica la nivel filosofic arta sa si a colegilor sai. Maestrul Ion Piso o face in mod extraordinar, de o profunzime cum nu am mai intalnit.
O alta caracteristica este data de oamenii cu care s-a insotit pe drum si care au fost de amploarea unor titani… Ioan-Aurel Pop Privilegiul oamenilor care cunosc oameni.
Suntem cei mai multi un fel de Diogeni ratati. Domnul Ion Piso era un nume pe care-I stiam de la parinti si, desigur, il auzisem sporadic, la radio, ca un copil crescut la tara, fara speciale inclinatii muzicale si acces la filarmonici.
Si, neverosimil aproape, acum cativa ani mi-a fost dat sa cunosc mai intai textele din cele doua albume: Livia Piso si arta ei scenografica , respectiv Livia Piso si arta sacra . Si apoi Omul.
Majuscula il va supara de buna seama in marea domniei sale smerenie, dar fiind vorba de o carte de evocari sa mi se ingaduie si mie un picut de nostalgie si, fiind vorba de o carte despre „uriesii” culturii noastre, sa vorbesc si eu despre un astfel de uries. Am vazut candva, in nu mai stiu ce muzeu florentin, o armura medievala si era intr-adevar socant sa-ti inchipui statura omului care ar fi putut purta acea armura.
Despre asemenea purtatori de armuri culturale este vorba in aceasta carte de rememorari si un astfel de cavaler este venerabilul sau autor. Este suficient sa citesti „catalogul” celor prezenti in memoria fabuloasa a portretistului pentru a te trece nu numai un fior: acela de a fi contemporan cu un martor care poate atesta prin prezenta sa ca uriesii au existat.
– Christian Craciun