Dictatul de la Viena, Transilvania si relatiile Romano-Ungare (1940-1944)

La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, atat occidentalii, cat si sovieticii au ajuns la concluzia comuna ca o mai buna frontiera etnica intre Romania si Ungaria decat cea trasata prin Tratatul de la Trianon nu era posibila. Aceasta decizie venea insa dupa o tragedie istorica traita de locuitorii Transilvaniei (romani, maghiari, evrei, germani etc.) in perioada 1940-1944.
A fost o experienta traumatizanta atat pentru populatia Romaniei, cat si pentru cea a Ungariei. Incepand cu 1943, Transilvania preocupa tot mai insistent Cancelariile de la Moscova, Londra si Washington.
In cele mai multe cazuri, interesul Marilor Puteri a fost sa manevreze state din Europa Centrala pe baza de aspiratii teritoriale, uneori camuflate in lozinca drepturilor pentru minoritati . Transilvania continua sa fie vazuta tot ca un teritoriu de compensatie!
In fapt, cazul arbitrajului si medierii germano-italiene in problema Transilvaniei (1940-1944) a avut mai putin de a face cu drepturile reale ale vreunei minoritati (in afara poate de cea germana), caci populatia Transilvaniei a trait toate suferintele, de la cosmarul asasinatelor in masa (romanii din Transilvania de Nord), la refugieri, expulzari, pierderi de bunuri si frustrari neinchipuite, asa cum o demonstreaza chiar rapoartele celor doua comisii mixte germano-italiene inserate in acest volum. Si, in plus, a contribuit la agravarea raporturilor dintre Romania si Ungaria, cu consecinte pentru ele si pentru aceasta parte a Europei inca insuficient relevate de investigatia istoriografica.
– Vasile Puscas