Inceputul unei vietuiri noi, al unei reinnoiri care ne face prieteni cu Dumnezeu, este pocainta, in primul rand, si apoi spovedania. Atat Sfantul Nectarie, contemporanul nostru, cat si Sfantul Simeon ‒ cel cinstit cu numele Teologiei ‒ se intalnesc in grija lor paterna pentru noi, cei de azi, si ne descopera profunzimile teologice ale acestei teme mereu actuale, care uneste modernitatea cu traditia autentica, altfel spus, timpul degraba-trecator cu vesnicia, rascumparand toate cautarile si nelinistile sufletului omenesc.
*** Si toti cei asemenea lor, care au pazit pana la moarte poruncile lui Dumnezeu si L-au urmat pe Hristos prin rabdarea in ispite, si-au pierdut sufletele in lume din iubire fata de Dumnezeu, dar si le-au aflat intru viata vesnica; aflandu-si sufletele, si le-au aflat in lumina cea mai presus de minte si in aceasta lumina au vazut „lumina cea neapropiata”, pe Dumnezeu Insusi, dupa cum e scris: „Intru lumina Ta vom vedea lumina”. Sfantul Simeon Noul Teolog