M-am intalnit cu scrisul Dumitrei Rasnoveanu mult inainte de a ma intalni cu ea. Scria despre carti, cum scrie si acum, intr-un fel nou, proaspat, adictiv.
Fiecare rand e o declaratie de dragoste in care cuvintele – tandre, aspre, melodioase, clocotitoare ori fruste – se inlantuie intr-o armonie uimitoare, curg ca o miere densa, parfumata si, bineinteles, dulce. Cunoastem toti puterea vindecatoare a mierii.
Nu-i de mirare, asadar, ca… m-am mirat.
M-am mirat ca Dumitra scrie mereu despre carti (si despre viata – a ei, a altora), dar nu scrie o carte. Are multe de spus si o intensitate a trairii si a expresiei cum nu vezi des.
Mi-am petrecut ani imaginandu-mi cum ar fi o carte scrisa de ea si, la rastimpuri, o rugam s-o faca. Nu stiu daca a ascultat sfatul meu sau o chemare interioara, dar iata ca s-a intamplat, si e o revarsare de ratiune si simtire – si frumos -, o placere intensa pe care o va darui cu generozitatea ei deja proverbiala fiecarui cititor.
– Luana Schidu