Craii de Curtea-Veche

Craii de Curtea-Veche. Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica Actualitatea Crailor de Curtea-Veche , roman publicat pentru intaia oara la 28 martie 1929, la Editura Cartea Romaneasca, nu este doar o problema de axiologie literara, ci si una de raport al contemporaneitatii cu trecutul, care nu este un timp mort, ci un timp care se retraieste ciclic, prin setul de valori ce tin de ontologia fiintei umane.
Altfel spus, un roman din interbelic este repus in actualitate de imposibilitatea clasarii lui intr-un curent istoric, intr-o „fosta” miscare literara. Afirmand insubordonarea Crailor de Curtea-Veche la romantism, simbolism, avangardism, baroc etc., nu negam inzestrarea textului cu constante, resemantizate la nivelul receptarii, romanul lui Mateiu I.Caragiale a fost pe rand antitraditional, simbolist, expresionist, baroc, chiar postmodern…
– Lucian Pricop Romanul Craii de Curtea-Veche apartinand lui Mateiu I. Caragiale, fiul cel mare al lui Ion Luca Caragiale, este una din acele carti rare care i-au pus in mare incurcatura pe criticii literari.
Doua au fost dificultatile principale. Cea dintai priveste natura insasi a romanului, care nu intra in formula romanului realist, asa cum cerea traditia genului, de la Mara la Ion .
Compus din mai multe naratiuni paralele, romanul sfida toate cliseele genului asa cum il interpreta critica interbelica. A fost nevoie de o mai mare toleranta pentru ca romanul lui Mateiu I.
Caragiale sa fie omologat. Cealalta dificultate a fost legata de titlu: cine (ce) sunt Craii si cati la numar sunt ei.
Cum se stie, asa ii boteaza Pena Corcodusa, cand ii intalneste in dreptul Curtii-Vechi, la doi pasi de strada Lipscani din Bucuresti. – Nicolae Manolescu