Centrul nu se mai sustine. Ceea ce ne desparte

Totul va desparte: cum spune Bogdan undeva, proveniti din medii diferite, intelegeti diferit literatura, credeti in functii diferite ale ei. Si totusi tot ce va desparte e nimic in fata a ceea ce va uneste: credinta in norul verbal care va invaluie pe amandoi, hipnoza in fata zeului camuflat acolo.
Va e de ajuns ca aveti asta in comun; chiar daca totul va desparte, literatura face ca nimic sa nu va poata desparti. Si abia asta (dincolo de inteligenta, cultura s.cl.) e pentru mine impresionant: voi ati gasit in literatura zeul care uneste – intr­-o epoca in care aproape toti zeii si aproape toti oamenii nu mai stiu decat sa desparta.
– Radu Vancu Ce-­i desparte nu­i chiar pentru copii. Ernu e posedat de contextul operei si evadeaza in teorie, celalalt e „bolnav” de revelatia sensului, a textului ca descindere in infernul oricarei frumuseti.
Pentru Ernu, poezia e o problema de viata si de moarte, pentru Stanescu – „doar” o contaminare. Febrili, scrupulosi, oricum ciudati „pentru situatia in care ne gasim”, vor apela la bibliografii autorizate, la canonul Bloom, la lista Nabokov, cu groaznica retrogradare a lui Dostoievski printre mediocri, le vor accepta o clipa, le vor refuza dupa aceea, se vor enerva, se vor suspecta ca „imbecili”, il vor ironiza pe Nabokov ca mistocar savuros in cazul Dosto, de la Nabokov vor trece la Bulgakov (de ce l­a ignorat), apoi de la Bulgakov la Grossman si Platonov, de la amandoi la criticul literar I.V.
Stalin si de aici, mai departe, ajung la Philip Roth, Orwell, Mandelstam – toate acestea pentru ce? Nu pentru triumful lui Gogol asupra lui Joyce sau invers, cu atat mai putin al lui Ernu asupra lui Stanescu.
Ca in toate povestile bune, nu vom cunoaste sfarsitul acestui „pariu infantil”. – Radu Cosasu