Dupa o viata monotona, doi prieteni cvincvagenari decid sa-si traiasca impreuna singuratatile si se retrag la tara pentru a se dedica trup si suflet cunoasterii stiintifice. Toate disciplinele – agricultura, literatura, politica, filosofia, pedagogia etc.
– sunt obiect al curiozitatii lor naive si al experientelor extravagante. Penduland intre esecul lamentabil si entuziasmul unui nou inceput, cei doi omuleti sunt victimele prostiei vesele; de fapt, avem aici o evaluare ironica a cunostintelor vremii, o enciclopedie a ignorantei.
Amuzanta, batjocoritoare, cruda, aceasta calatorie prin ineptia umana este si testamentul in care Flaubert isi exprima dispretul fata de semianalfabetismul contemporanii sai. O adevarata odisee a esecului.
Cu incepere din deceniul al saselea al secolului XX, noua critica franceza si prelungirile ei (cu precadere, gandirea critica a grupului Tel Quel) situeaza ultima creatie a lui Flaubert alaturi de capodoperele unanim recunoscute ale romancierului. Unele interpretari tind chiar […] sa vada in ea opera cea mai importanta a lui Flaubert, data fiind originalitatea unei scriituri ce se constituie, in mai mare masura chiar decat cea din „Doamna Bovary”, „Salammbo” si „Educatia sentimentala”, intr-o noua scriitura avant la lettre.
(Irina Mavrodin)