Poezia lui Petre Ioan Cretu, autor cu expresivitate si inventivitate aparte, are darul de a surprinde. Unghiul sau de vedere este mereu neasteptat.
Viata si moartea se amesteca intim, ca berea cu vodca la barul din sat , ca melodiile vechi si aurii intr-un tonomat. Toposul cel mai banal, vegheat de un hidrant roz , devine un munte vrajit cu varful in jos, in care fumul, alcoolul si muzica ne invaluie, poet si cititor, betiv al satului si poet.
Volumul este in realitate o epopee magica, o Odisee in care corabia (barul rural cu hidrantul sau) sta pe loc, iar marile o cutreiera. Este o Divina Comedie in care Infernul si Raiul s-au amestecat intr-un Purgatoriu iesit din timp.
Poetul ne descrie cu voluptate, cu chef ratacirea lui. Iar lui Virgiliu ce bine ii sade in mantia sa roz!
– Horia Garbea