Bhagavadgita si alte texte sanscrite

Parte efectiva a Mahabharatei, cea mai inalta spiritual componenta a celebrei epopei, Bhagavadgita (Cantecul venerabilului Krisna), deschide larg portile intelegerii complexei si totodata singularei filosofii hinduse, punctand principalele cerinte ale celor trei mari invataturi asupra felului in care omul poate atinge Nirvana (sustragandu-se lantului nesfarsit al reincarnarilor). Expunerea doctrinelor spirituale imbraca totodata, in textul original — si pastreaza si in traducerea romaneasca —, in mod fericit, haina poeziei alese, incantandu-ne multiplu.
– I.Oprisan Filosofia hindusa nu poate fi inteleasa decat de acei care renunta deocamdata la conceptiile europene si isi libereaza gandirea de idei preconcepute. Ca si filosofia lui Platon sau a lui Kant, filosofia hindusa, mai ales aceea din Upanisade, cere o mare concentrare a spiritului si exclude pe acei care nu vor sau nu pot sa gandeasca.
– Th. Simenscky Autorul acestei opere este necunoscut.
Probabil c-a fost un brahman, care se dadea drept un adorator al lui Visnu, insa care, in realitate, era un filosof eclectic. Se presupune c-a trait in India in secolul I sau al II-lea al erei crestine.
Neputand gasi liniste pentru sufletul sau in nici un sistem de filosofie de pe atunci si inca, si mai putin in brahmanismul corupt din jurul sau, el se hotari sa faca o alegere printre diferitele scoli de gandire rationalista si dogmatica si sa construiasca in felul acesta o teorie proprie a sa. Autorul poemului a facut aceasta cu multa patrundere si frumusete de stil, combinand diferite pareri intr-un singur sistem, imprumutand idei din sistemele de filosofie Samkhya, Yoga si Vedanta, precum si din doctrina mai recenta despre bhakti sau credinta intr-o Fiinta suprema.
Invataturile panteiste ale scolii Vedanta predomina . – Th.
Simenscky