Autonomia cultelor religioase

Autonomia cultelor religioase.Jurisprudenta nationala comentata si adnotata Culegerea ilustreaza problematica esentiala reflectata in practica instantelor judecatoresti nationale de principiul autonomiei cultelor religioase, prevazut de art. 29 alin.
(5) din Constitutia Romaniei si dezvoltat prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul juridic al cultelor, ca garantie a libertatii acestora, respectiv a dimensiunii colective a libertatii constiintei.
Aplicatiile jurisprudentiale ale principiului autonomiei cultelor religioase se grupeaza, corespunzator capitolelor culegerii, dupa cum urmeaza: • aspecte generale, legate in principal de constituirea si functionarea cultelor religioase; – regimul juridic al bunurilor acestora, in special al bunurilor sacre; • raporturile juridice dintre cultele religioase si personalul acestora; • masurile afirmative adoptate de stat in beneficiul cultelor religioase. Autonomia cultelor religioase se manifesta la nivelul mai multor ramuri ale dreptului si de aceea necesita o abordare multidisciplinara, pornind de la pozitia centrala a dreptului constitutional si continuand catre aplicatiile sale din dreptul administrativ, din dreptul civil, din dreptul muncii, din dreptul fiscal si chiar din dreptul penal.
Culegerea urmareste, asadar, aplicarea acestui principiu constitutional in cadrul celorlalte ramuri ale dreptului.