Adevarul despre minciuna

Noua tipuri de inselatorii stralucite studiate din toate unghiurile: escrocii care le-au pus in opera, minciunile pe care le-au spus si capacitatea oamenilor de a le crede, dezvaluind mecanismele credulitatii si rolul permanent – si fundamental – pe care l-au jucat in istorie afacerile prea bune ca sa fie adevarate. Adevarul despre minciuna si cele trei valente ale sale: minciunile pe care ni le spunem unii altora, minciunile pe care ni le spunem noua insine si minciunile pe care cu totii cadem de acord sa le credem, de la mincinosul cotidian la fraierul clasic.
Selectia naturala poate fi oricum, numai intamplatoare nu. – Richard Dawkins Cand are carti castigatoare, omul trebuie intotdeauna sa joace cinstit.
– Oscar Wilde In viata, oamenii sunt cel mai dureros amagiti de propriile lor pareri. – Leonardo da Vinci Aceasta este partea stiuta a povestii celebrului furt al Mona Lisei.
Dar exista si o alta parte, nestiuta: in 1908, cu cativa ani inainte ca Mona Lisa sa fie furata, un escroc argentinian, Eduardo de Valfierno, a folosit mai multe identitati false ca sa intre in SUA si sa obtina accesul in anumite cercuri exclusiviste. A reusit sa castige increderea unor colectionari de arta milionari, oameni care nu doar ca erau bogati, dar aveau si o moralitate destul de flexibila.
Fiecaruia in parte i-a spus ca putea sa-i procure (adica sa-i fure) Mona Lisa. Fiecare s-a invoit sa cumpere pictura pentru o suma astronomica – bineinteles -, daca De Valfierno izbutea intr-adevar sa puna mana pe ea.
Intre timp, argentinianul i-a comandat falsificatorului de arta Yves Chaudron sa-i faca sase copii perfecte ale Mona Lisei. Cand Chadron a terminat, copiile au fost livrate.
Si detaliul final: in 1911, De Valfierno l-a platit pe Peruggia sa fure tabloul din Luvru. Iar acum luam povestea de la capat: Mona Lisa a disparut din Luvru ca urmare a unui furt spectaculos, ramas nerezolvat mai multi ani.
Timp in care de Valfierno a vandut cate o copie a lucrarii victimelor lui, asigurand-o pe fiecare in parte ca dobandea originalul furat din Paris. De fapt, nu se stie cate copii au fost vandute in total (se banuieste ca intre 11 si 16), caci este foarte probabil ca escrocul sa fi apelat si la un al doilea falsificator.
Fiecare cumparator in parte stia ca tabloul pe care-l primise fusese furat, dar fiecaruia i se spusese si ca muzeului avea sa i se ,,returneze” o copie falsificata, pentru a reduce sansele ca ei sa fie implicati. Totusi De Valfiero ii avertizase pe toti sa pastreze secretul: puteau sa se bucure de Mona Lisa, dar era imperios sa nu marturiseasca asta nimanui.