Acolo unde vantul rostogoleste norii. Chirie pentru speranta

Pe langa autori de romane politiste si de spionaj ca Haralamb Zinca si Horia Tecuceanu, aducem in casele cititorilor un scriitor de prima mana al anilor ’60,’70 si ’80, unul care stie ca nimeni altul sa imbine caracteristicile genului thriller cu stranietatea fantasticului (de inspiratie bulgakoviana mai degraba decat sud-americana) si cu analiza psihologica de cea mai mare finete. In aceasta carte se gasesc doua romane pe cat de stranii, pe atat de valoroase: Acolo unde vantul rostogoleste norii si Chirie pentru speranta .
Facem cunostinta cu Blondul, personaj pitoresc si greu incadrabil, protagonistul mai multor carti scrise de Leonida Neamtu, si cu ofiterul de Siguranta poreclit „Mopsul”, personaj la fel de interesant si complex. Pe langa cei doi, romanele sunt populate de o pleiada de alte personaje care mai de care mai bizare, insa consistente psihologic si cat se poate de verosimile literar.
Actiunea din ambele romane se petrece in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar acest fundal istoric dramatic posibilitatea autorului sa „se joace” cu tot felul de directii stilistice – de la dialog ironic si comic pana la plasarea personajelor in tot felul de conjuncturi stranii sau de-a dreptul absurde. Rezultatul e un veritabil tur de forta literar, pe care-I vor savura, cu siguranta, chiar si cei mai pretentiosi cititori.
„Daca ar fi fost regizor de film, Leonida Neamtu l-ar fi surclasat pe David Lynch”, a spus un critic literar. Desi e o afirmatie puternica, surprinde adevarata natura a operei scriitorului roman de origine basarabeana: Leonida Neamtu merita un loc aparte pe rafturile culturii Occidentale, alaturi de marii creatori de lumi stranii si personaje complexe, alaturi de marii exploratori ai conditiei umane.
Incepand cu romanul Toporul de argint (1964), Leonida Neamtu devine unul dintre autorii de top ai genului politist si ai romanului de aventuri in genere. Publica, in ritm alert, volum dupa volum, in tiraje de zeci de mii de exemplare, astfel incat, in 1990, cand ii aparea ultima carte, opera sa numara vreo treizeci de titluri.
Format in ambianta revistei Steaua , deprinsese o mentalitate de scriitor profesionist, sustinuta de un talent indiscutabil. Desi circumscrisa in buna parte genului ca atare, proza sa nu este deloc una de divertisment.
De la un moment dat, nici macar conventiile canonice ale acestui tip de literatura nu le mai respecta integral. Prozatorul este in fond un fantezist ingenios, cu placerea ludicului, a parodicului sau a umorului absurd.
Naratiunile sunt adeseori incantatoare prin nonconformism ori prin referintele ironice la diverse modele livresti. Dar scrie deopotriva si in registru grav, cu un realism de descendenta comportamentista, gen Hemingway.
– Petru Poanta, critic literar