Acasa, pe drum. 4 ani teleleu

Sunt entuziasmat de aceasta carte. O consider un document teribil de impresionant si-o opera de arta admirabila.
Elena si Cosmin sunt eroii mei. Rareori am admirat, am respectat si-am invidiat mai mult pe cineva.
Spre deosebire de noi toti, visatori si exploratori de birou, ei au avut curajul sa renunte la o viata comoda, cu salarii mari si cariera asigurata, ca sa plece intr-o aventura pe care noi, ceilalti, nu ne-o putem imagina decat in romane sau in filme. Viata lor de-a lungul ultimilor ani, cand au luat-o teleleu prin lume intr-o rulota de cinci metri patrati, in care-au trait, s-au iubit, au scris, au fotografiat si-au suferit impreuna, ni se pare o fantastica fictiune, cand in realitate noi suntem cei fictivi.
Elena si Cosmin au plecat in cautarea «vietii care se vietuieste» si-a omului real, care se reveleaza nu in lumea standardizata si domesticita in care traim noi, consumatorii de cultura, ci in saracie crunta, in case darapanate, in violenta incredibila, in comunitati uitate de Dumnezeu, in puscarii si-n ghetouri. Cei doi au baut peturi de bere cot la cot cu oamenii intalniti, au povestit cu ei, uneori despre omoruri si talharii, au luat purici si paduchi de la ei.
Au trait la fel ca ei, uneori mai rau, impregnandu-se de damful umanitatii reale. Vorbim adesea de «Romania profunda» fara sa avem habar despre ce vorbim.
Prin cartea celor doi ajungem sa masuram aceasta profunzime. Elena si Cosmin m-au primit in rulota lor, mi-au aratat-o in toate detaliile ei claustrofobice.
Rareori m-am simtit mai diminuat si mai trist. N-as fi putut trai viata lor nici trei zile.
Dar faptul ca ei exista, in afara conventiilor care ne fac conformisti si depresivi, si ca dau astfel marturie despre ce-nseamna cu adevarat libertatea e o mare consolare pentru mine. Macar stiu, prin ei, ca eroismul e real si palpabil, nu o notiune goala.
– Mircea Cartarescu