A doua viata a lui Corto Maltese

Multi dintre cei care s-au ocupat de opera lui Hugo Pratt au insistat asupra dialecticii realitatii si a iluziei, dublate de o consistenta opozitie vis/trezie. Adevarul e ca se fantasmeaza si se viseaza mult in albumele despre care e vorba in aceasta carte.
Dupa cum se citeste mult. Desi in majoritatea ipostazelor personajele sunt surprinse in inclestari fizice, confruntari aspre si lupte acerbe cu inamicii ori cu natura, grundul livresc da naratiunilor grafice o consistenta inedita, de literatura inradacinata in mitologie si magie.
Ecoul miturilor, povestilor si legendelor clasice razbate din aproape fiecare plansa. Elementul fantastic e integrat cu naturalete, cu aerul unei metarealitati in care burlescul, parodicul si ironia coexista intr-o formula ce tinde spre jubilatie nostalgica si euforie intelectuala.
Hugo Pratt face parte din categoria creatorilor care stiu cu precizie ce turnura sa dea operei de arta. Intr-un stil pe jumatate oracular, pe jumatate ironic, el scrie: „Spre deosebire de multi altii, de cei care spun minciuni incercand sa le faca sa treaca drept adevaruri, eu spun adevarul ca si cum ar fi o minciuna”.
Acest presupus paradox deschide calea unor interpretari multiple, bazate pe combinarea si recombinarea elementelor materiale si a celor imaginare. Autorul mizeaza in mod constient pe complicitatea cititorului, care va simti nevoia sa se convinga cu propriii ochi ca taramurile fabuloase strabatute de eroii sai nu doar ca au existat, ci continua sa fiinteze si sa emane aceeasi energie irezistibila.
Cu o nedisimulata siretenie, Pratt isi construia astfel o polita de asigurare, proiectandu-si opera pe ecranul unui viitor inca inaccesibil. – Mircea Mihaies