3 maestri. Balzac, Dickens, Dostoievski

Aceste trei incercari despre Balzac, Dickens si Dostoievski, cu toate ca au fost alcatuite intr-un rastimp de zece ani, nu sunt totusi reunite in mod intamplator intr-o carte. In intentia mea unitara, am cautat sa-i infatisez pe cei trei mari scriitori, pe care ii consider ca singurii romancieri ai secolului al nouasprezecelea, ca tipuri care se intregesc unul pe altul tocmai prin contrastul dintre personalitatile lor si care inalta, poate, la o forma limpede notiunea romancierului, a aceluia care da lumii o expresie epica Prin personajele pe care le plasmuieste din belsug, fiecare dintre acesti artisti scoate atat de unitar in evidenta o lege a vietii, o conceptie despre viata, incat aceasta devine printr-insul o noua forma a lumii.
Si a prezenta aceasta lege launtrica, acesta formatiune a caracterului in ascunsa lui unitate este principala straduinta a cartii mele, al carei subtitlu ar putea fi: Psihologia romancierului. Fiecare dintre acesti trei romancieri are sfera sa proprie.
Balzac, lumea societatii; Dickens, lumea familiei; Dostoievski, lumea individului si a Totului. Comparatiile dintre aceste sfere vadesc deosebirile lor, dar autorul n-a incercat niciodata sa dea alt inteles acestor deosebiri, sa faca din ele criterii de judecata in ceea ce priveste valoarea operelor cercetate sau sa accentueze elementele nationale ale unui artist pentru a-si arata simpatia fata de ele sau sa le respinga.
Fiecare creator mare este o unitate care contine in sine, in propriile sale masuri, limitele si greutatea sa. La aceste mari figuri ale unui francez, unui englez si unui rus, as fi adaugat bucuros si portretul unui romancier german reprezentativ, al unui epic plasmuitor al lumii, in sensul cel inalt pe care il pretind pentru cuvantul romancier.
Insa nu gasesc, nici in prezent, nici in trecut, macar unul care sa se fi ridicat la rangul acesta suprem. – Stefan Sweig